|
|
Se începe căutarea
Consiliul Judetean Neamt
Instituţii / Servicii publice
Servicii si formulare online
Prezentare judet
Mass media
DEPUNERE PETITIE

Formular pentru depunerea unei petitii

INSCRIERE IN AUDIENTA

Formular pentru inscriere in audienta

CONSULTARE DOCUMENT

Consulta starea documentului depus

SOLICITARE URBANISM

Solicita certificate, autorizatii, avize

Titlu

La mulți ani! 

Galerie Foto

 

Continut

În zi de mare sărbătoare creştinească, de Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril, am participat la hramul Mănăstirii Petru Vodă. Îi mulțumesc pe această cale starețului mănăstirii, Arhimandritul Hariton, pentru invitația pe care mi-a adresat-o de a fi alături de credincioșii veniți să asiste la sfânta slujbă. Sărbătoarea Sfinților Arhangheli reprezintă un prilej deosebit atât pentru mănăstirea Petru Vodă, cât și pentru întreaga comunitatea, un moment special, la care credincioșii vin cu dor în suflete de părintele Iustin Pârvu, cel care a slujit mănăstirea până la apusul vieții sale. În această zi sfântă doresc să adresez tuturor sărbătoriților tradiționalul „La mulți ani!“, însoțit de toate urările de bine, de sănătate și de bucurie! Fie ca rugăciunile și cuvintele de învățătură adresate de Precucernicii Părinți să fie de folos tuturor! Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț

Galerie

Foto: 
Atașări
Creat la 08.11.2018 15:12  de Portal extern admin 
Ultima modificare la 08.11.2018 15:16  de Portal extern admin 
HARTA SITE
Consiliul Judetean Neamt © 2011 |

Tipar Font - Font +

Adresa


Str. Alexandru cel Bun nr. 27, Piatra Neamt
Telefon centrala: (+4) 0233 / 21.28.90
Fax: (+4) 0233 / 21.15.69
E-mail: cons.judetean@cjneamt.ro

Informatii publice


Responsabil relatii cu publicul  - Poiana Dumitrita
Telefon: (+4) 0233 / 21.28.90 int. 264
Fax: Fax: (+4) 0233 / 22.60.46
E-mail: relatii.publice@cjneamt.ro

Responsabil informatii de interes public - Poiana Dumitrita
Telefon: (+4) 0233 / 21.28.90 int. 264
E-mail: legea544@cjneamt.ro

RESPONSABIL CU MASS MEDIA


Nume: Maria-Simona Balint
Telefon: 0732.560.930
E-mail: comunicare@cjneamt.ro