#: locale=ro-RO
## Tour
### Description
tour.description = TUR VIRTUAL 360 JUDEȚUL NEAMȚ - Realizat pentru Consiliul Județean Neamț în parteneriat cu COMPLEXUL MUZEAL NAȚIONAL NEAMȚ
### Title
tour.name = TUR VIRTUAL 360 AL JUDEȚULUI NEAMȚ
## Skin
### Button
Button_81CD6CDB_DD09_D49E_41CC_F1F4DB416C08.label = AFLĂ MAI MULTE
Button_81CD6CDB_DD09_D49E_41CC_F1F4DB416C08_mobile.label = AFLĂ MAI MULTE
Button_9A11BE3C_D8D7_48C9_41CA_06DAA7B86F4E.label = CENTRUL TURISTIC AL ORAȘULUI TÂRGU NEAMȚ
Button_9A11BE3C_D8D7_48C9_41CA_06DAA7B86F4E_mobile.label = CENTRUL TURISTIC AL ORAȘULUI TÂRGU NEAMȚ
Button_9A76072E_D8D9_78C9_41C1_81C28C3318A5.label = CENTRUL TURISTIC AL ORAȘULUI PIATRA NEAMȚ
Button_9A76072E_D8D9_78C9_41C1_81C28C3318A5_mobile.label = CENTRUL TURISTIC AL ORAȘULUI PIATRA NEAMȚ
Button_9AB9E47B_D8D7_594F_41CB_380E713FED29.label = CENTRUL TURISTIC AL ORAȘULUI ROMAN
Button_9AB9E47B_D8D7_594F_41CB_380E713FED29_mobile.label = CENTRUL TURISTIC AL ORAȘULUI ROMAN
Button_9ABDCEBB_D8AF_49CF_41C0_06C7A2069B42.label = MUZEUL CUCUTENI PIATRA NEAMȚ
Button_9ABDCEBB_D8AF_49CF_41C0_06C7A2069B42_mobile.label = MUZEUL CUCUTENI PIATRA NEAMȚ
Button_9AD9AB4C_D8AB_4F49_417F_F0C481DF4566.label = CETATEA NEAMȚ
Button_9AD9AB4C_D8AB_4F49_417F_F0C481DF4566_mobile.label = CETATEA NEAMȚ
Button_9B17FB5C_D8AB_4F49_41CF_0222475F7720.label = MUNTELE CEAHLĂU zonă DRUM AXIAL, Lacul Izvorul Muntelui - Parcul Național Ceahlău
Button_9B17FB5C_D8AB_4F49_41CF_0222475F7720_mobile.label = MUNTELE CEAHLĂU zonă DRUM AXIAL, Lacul Izvorul Muntelui - Parcul Național Ceahlău
Button_9B4983FC_D8AB_DF49_41E9_78BAB51E8120.label = TURNUL LUI ȘTEFAN CEL DIN PIATRA NEAMȚ
Button_9B4983FC_D8AB_DF49_41E9_78BAB51E8120_mobile.label = TURNUL LUI ȘTEFAN CEL DIN PIATRA NEAMȚ
Button_9B6A921B_D8A8_D8CF_4198_C3C2175EFBD8.label = MUZEUL DE ARTĂ PIATRA NEAMȚ
Button_9B6A921B_D8A8_D8CF_4198_C3C2175EFBD8_mobile.label = MUZEUL DE ARTĂ PIATRA NEAMȚ
Button_9C2D5180_D8A9_3BBA_41E5_E9F37E04C25C.label = PARCUL TEMATIC ION CREANGĂ
Button_9C2D5180_D8A9_3BBA_41E5_E9F37E04C25C_mobile.label = PARCUL TEMATIC ION CREANGĂ
Button_9D32F7EB_D8A9_C74F_41BA_B6EE8E6D2EB1.label = PIVNIȚELE DOMNEȘTI DIN PIATRA NEAMȚ I
Button_9D32F7EB_D8A9_C74F_41BA_B6EE8E6D2EB1_mobile.label = PIVNIȚELE DOMNEȘTI DIN PIATRA NEAMȚ I
Button_9D44F10B_D8A9_78CF_41E2_4DE0EFA3B813.label = CASA MEMORIALĂ ION CREANGĂ
Button_9D44F10B_D8A9_78CF_41E2_4DE0EFA3B813_mobile.label = CASA MEMORIALĂ ION CREANGĂ
Button_9D477D5B_D8AB_4B4F_41E1_EA26A65FA78C.label = PIVNIȚELE DOMNEȘTI DIN PIATRA NEAMȚ II
Button_9D477D5B_D8AB_4B4F_41E1_EA26A65FA78C_mobile.label = PIVNIȚELE DOMNEȘTI DIN PIATRA NEAMȚ II
Button_B095BF4E_D9E9_4746_41D1_976D557B05FB.label = AFLĂ MAI MULTE
Button_B095BF4E_D9E9_4746_41D1_976D557B05FB_mobile.label = AFLĂ MAI MULTE
Button_B0CC292A_D9DB_48C9_41D0_E7ABC059864A.label = AFLĂ MAI MULTE
Button_B0CC292A_D9DB_48C9_41D0_E7ABC059864A_mobile.label = AFLĂ MAI MULTE
Button_BA083BEE_D9F8_CF49_41DF_307FDF69F9EE.label = INSTRUCȚIUNI
Button_BA083BEE_D9F8_CF49_41DF_307FDF69F9EE.pressedLabel = INSTRUCȚIUNI
Button_BA083BEE_D9F8_CF49_41DF_307FDF69F9EE_mobile.label = INSTRUCȚIUNI
Button_BA083BEE_D9F8_CF49_41DF_307FDF69F9EE_mobile.pressedLabel = INSTRUCȚIUNI
Button_BB0DFB39_D9E9_48CB_41E8_ADE020F1084A.label = AFLĂ MAI MULTE
Button_BB0DFB39_D9E9_48CB_41E8_ADE020F1084A_mobile.label = AFLĂ MAI MULTE
Button_BD1A6CE9_D9D9_494B_41E0_A8972596A89A.label = AFLĂ MAI MULTE
Button_BD1A6CE9_D9D9_494B_41E0_A8972596A89A_mobile.label = AFLĂ MAI MULTE
Button_BD3C52C9_D9E9_794B_41EA_8F07819FED56.label = AFLĂ MAI MULTE
Button_BD3C52C9_D9E9_794B_41EA_8F07819FED56_mobile.label = AFLĂ MAI MULTE
Button_BE119C29_D9D9_48CA_41CF_450F418CA3F4.label = AFLĂ MAI MULTE
Button_BE119C29_D9D9_48CA_41CF_450F418CA3F4_mobile.label = AFLĂ MAI MULTE
Button_BF76567F_D9DB_3947_41CD_4C9970595C83.label = AFLĂ MAI MULTE
Button_BF76567F_D9DB_3947_41CD_4C9970595C83_mobile.label = AFLĂ MAI MULTE
Button_C5827FCF_D7DF_4747_41D1_949942B8F4AE.label = AFLĂ MAI MULTE
Button_C5827FCF_D7DF_4747_41D1_949942B8F4AE_mobile.label = AFLĂ MAI MULTE
Button_D1967B6F_DE7B_4BA7_41CD_5487BDB6E5D5.label = JUDEȚUL NEAMȚ DIN DRONĂ
Button_D1967B6F_DE7B_4BA7_41CD_5487BDB6E5D5.pressedLabel = INSTRUCȚIUNI
Button_D1967B6F_DE7B_4BA7_41CD_5487BDB6E5D5_mobile.label = JUDEȚUL NEAMȚ DIN DRONĂ
Button_D1967B6F_DE7B_4BA7_41CD_5487BDB6E5D5_mobile.pressedLabel = INSTRUCȚIUNI
Button_E096151E_D7EF_78C9_41C1_33DF9A5316D1.label = GEOGRAFIE ȘI CLIMĂ
Button_E096151E_D7EF_78C9_41C1_33DF9A5316D1_mobile.label = GEOGRAFIE ȘI CLIMĂ
Button_E0AD896F_D7EF_4B47_41E0_D042B3AEA98F.label = ECONOMIE
Button_E0AD896F_D7EF_4B47_41E0_D042B3AEA98F_mobile.label = ECONOMIE
Button_E0BF17FF_D7EF_4747_419E_172E670C0A62.label = POPULAȚIE
Button_E0BF17FF_D7EF_4747_419E_172E670C0A62_mobile.label = POPULAȚIE
Button_E2DF684E_D7E9_C949_41A0_89905844DC30.label = FILE DE ISTORIE
Button_E2DF684E_D7E9_C949_41A0_89905844DC30_mobile.label = FILE DE ISTORIE
Button_E93CF65C_D8D9_5949_41D3_DB5B42D88438.label = AFLĂ MAI MULTE
Button_E93CF65C_D8D9_5949_41D3_DB5B42D88438_mobile.label = AFLĂ MAI MULTE
Button_F53792C8_E2E4_F977_41CC_AE00AD94BDC4.label = AFLĂ MAI MULTE
Button_F53792C8_E2E4_F977_41CC_AE00AD94BDC4_mobile.label = AFLĂ MAI MULTE
Button_FB765781_D85F_47BA_41D7_E71C2D8BCF11.label = HARTĂ
Button_FB765781_D85F_47BA_41D7_E71C2D8BCF11.pressedLabel = HARTĂ
Button_FB765781_D85F_47BA_41D7_E71C2D8BCF11_mobile.label = HARTĂ
Button_FB765781_D85F_47BA_41D7_E71C2D8BCF11_mobile.pressedLabel = HARTĂ
Button_FB767781_D85F_47BA_41C3_1D29F37E8D83.label = OBIECTVE
Button_FB767781_D85F_47BA_41C3_1D29F37E8D83.pressedLabel = OBIECTVE
Button_FB767781_D85F_47BA_41C3_1D29F37E8D83_mobile.label = OBIECTVE
Button_FB767781_D85F_47BA_41C3_1D29F37E8D83_mobile.pressedLabel = OBIECTVE
Button_FB77A781_D85F_47BA_41CA_5EF1390BB357.label = INFORMAȚII GENERALE
Button_FB77A781_D85F_47BA_41CA_5EF1390BB357.pressedLabel = INFORMAȚII GENERALE
Button_FB77A781_D85F_47BA_41CA_5EF1390BB357_mobile.label = INFORMAȚII GENERALE
Button_FB77A781_D85F_47BA_41CA_5EF1390BB357_mobile.pressedLabel = INFORMAȚII GENERALE
Button_FC4BF219_DE87_B56B_41BC_72DD61778EA8.label = AFLĂ MAI MULTE
Button_FC4BF219_DE87_B56B_41BC_72DD61778EA8_mobile.label = AFLĂ MAI MULTE
Button_FD34F399_DE8E_FB6B_41E9_020D86CBC3C8.label = AFLĂ MAI MULTE
Button_FD34F399_DE8E_FB6B_41E9_020D86CBC3C8_mobile.label = AFLĂ MAI MULTE
### Multiline Text
HTMLText_86178399_D9FB_FFCB_41C9_E3B0C3C51EEF.html = Faceți clic pe pictogramele din cadrul turului pentru a afla mai multe informații sau pentru a vă deplasa dintr-o locație în alta
Faceți clic pe pictogramele din cadrul turului pentru a afla mai multe informații sau pentru a vă deplasa dintr-o locație în alta
Utilizați roata de scroll de pe mouse pentru a mări sau pentru a micșora imaginea
Utilizați roata de scroll de pe mouse pentru a mări sau pentru a micșora imaginea
Lacul Izvorul Muntelui (cunoscut și sub denumirea de Lacul Bicaz) este un lac de acumulare aflat pe cursul mijlociu al râului Bistrița din România, în Carpații Orientali, la 4 km în amonte față de orașul Bicaz din județul Neamț. Lacul, cu o formă alungită, pe direcția nord-vest – sud-est, are o suprafață de 32,6 km² și s-a format după construirea între anii 1950 și 1960 a unui baraj care alimentează hidrocentrala de 210 MW construită în timpul regimului comunist, inclusiv cu aportul muncii forțate prestate de deținuți politici. Pentru construcția barajului și amenajarea lacului au fost strămutate 22 de sate din zonă, și peisajul natural a fost drastic schimbat, el fiind declarat rezervație naturală acvatică în anul 2000. Lacul este ocolit pe malul său nord-estic de șoseaua națională DN15, care leagă Piatra-Neamț de Toplița.
Lacul Izvorul Muntelui (cunoscut și sub denumirea de Lacul Bicaz) este un lac de acumulare aflat pe cursul mijlociu al râului Bistrița din România, în Carpații Orientali, la 4 km în amonte față de orașul Bicaz din județul Neamț. Lacul, cu o formă alungită, pe direcția nord-vest – sud-est, are o suprafață de 32,6 km² și s-a format după construirea între anii 1950 și 1960 a unui baraj care alimentează hidrocentrala de 210 MW construită în timpul regimului comunist, inclusiv cu aportul muncii forțate prestate de deținuți politici. Pentru construcția barajului și amenajarea lacului au fost strămutate 22 de sate din zonă, și peisajul natural a fost drastic schimbat, el fiind declarat rezervație naturală acvatică în anul 2000. Lacul este ocolit pe malul său nord-estic de șoseaua națională DN15, care leagă Piatra-Neamț de Toplița.
Primele menţiuni le găsim în Letopiseţul Novgorodului, datat în jurul anului 1387 și în cronica lui Nestor. Primul document intern este un hrisov de danie din 30 martie 1392. Se apreciază că numele oraşului a fost preluat de la Roman I Muşat, considerat întemeietorul oraşului. Romanul a fost de-a lungul istoriei sale unul din cele mai importante centre urbane ale Moldovei, fiind un oraş cosmopolit datorită prezenţei mai multor grupuri etnice, cuprinzând, pe lângă comunitatea românească, comunităţi importante de armeni, evrei şi o importantă comunitate catolică. Roman I i-a eliberat pe evrei de serviciul militar în schimbul unui impozit. Distrus în mare parte în 1467, în timpul campaniei lui Matei Corvin în Moldova, a fost refăcut de Ştefan cel Mare. Importanţa Romanului medieval este arătată de prezenţa în oraş a unei arhiepiscopii, care a avut şi rol de mitropolie a Romanului şi a Ţării de Jos a Moldovei. Neavând documente certe care să ateste cu precizie data întemeierii arhiepiscopiei, istoricii consideră că aceasta a fost cel mai probabil înfiinţată în perioada 1408 - 1413, în timpul domniei lui Alexandru cel Bun, cel care este considerat organizatorul ierarhiei bisericeşti din Moldova. Dimitrie Cantemir menţiona în "Descrierea Moldovei" că "după ce s-au înmulţit locuitorii din Moldova, lucrul acesta a ajuns prea greu ca să poată să-l împlinească un om singur, pentru înlesnirea mitropolitului s-au mai făcut în Moldova încă alte trei scaune arhiereşti, unul la Roman, altul la Rădauţi şi al treilea la Huşi; dar numele de episcop s-a dat numai vlădicilor de la Rădauţi şi de la Huşi. Cel de la Roman a fost numit arhiepiscop şi i s-a îngăduit să poarte la slujba bisericească mitra arhierească, dar el nu este mai mare peste ceilalţi episcopi, nu are decât întâietate". Oraşul Roman a fost reşedinţa ţinutului Roman şi a fost reşedinţa Ţării de Jos a Moldovei. La sfârşitul secolului al XIX-lea, Romanul era comună urbană, reşedinţă a judeţului Roman şi avea 14.019 locuitori ce trăiau în circa 2.500 de case. În oraş existau un seminar cu 4 clase, un gimnaziu, o şcoală profesională de băieţi şi una de fete, trei şcoli primare de băieţi şi două de fete, plus câte o şcoală de băieţi şi una de fete ale comunităţii armeneşti; şase biserici ortodoxe, o capelă ortodoxă, una catolică, o biserică armenească (datând din 1809) şi un spital. La acea vreme, pe teritoriul actual al municipiului, funcţiona şi comuna Carol I, al cărui sat de reşedinţă formează astăzi cartierul Nicolae Bălcescu. Anuarul Socec din 1925 consemnează oraşul în continuare ca reşedinţă a aceluiaşi judeţ şi având 18.300 locuitori. În 1950, Romanul a căpătat statut de oraş regional şi a devenit reşedinţă a raionului Roman din regiunea Bacău (între 1952-1956, din Regiunea Iaşi). Reforma administrativă a lui Nicolae Ceauşescu din 1968 nu a reînfiinţat judeţul Roman, oraşul primind statut de municipiu şi trecând la judeţul Neamţ.
Primele menţiuni le găsim în Letopiseţul Novgorodului, datat în jurul anului 1387 și în cronica lui Nestor. Primul document intern este un hrisov de danie din 30 martie 1392. Se apreciază că numele oraşului a fost preluat de la Roman I Muşat, considerat întemeietorul oraşului. Romanul a fost de-a lungul istoriei sale unul din cele mai importante centre urbane ale Moldovei, fiind un oraş cosmopolit datorită prezenţei mai multor grupuri etnice, cuprinzând, pe lângă comunitatea românească, comunităţi importante de armeni, evrei şi o importantă comunitate catolică. Roman I i-a eliberat pe evrei de serviciul militar în schimbul unui impozit. Distrus în mare parte în 1467, în timpul campaniei lui Matei Corvin în Moldova, a fost refăcut de Ştefan cel Mare. Importanţa Romanului medieval este arătată de prezenţa în oraş a unei arhiepiscopii, care a avut şi rol de mitropolie a Romanului şi a Ţării de Jos a Moldovei. Neavând documente certe care să ateste cu precizie data întemeierii arhiepiscopiei, istoricii consideră că aceasta a fost cel mai probabil înfiinţată în perioada 1408 - 1413, în timpul domniei lui Alexandru cel Bun, cel care este considerat organizatorul ierarhiei bisericeşti din Moldova. Dimitrie Cantemir menţiona în "Descrierea Moldovei" că "după ce s-au înmulţit locuitorii din Moldova, lucrul acesta a ajuns prea greu ca să poată să-l împlinească un om singur, pentru înlesnirea mitropolitului s-au mai făcut în Moldova încă alte trei scaune arhiereşti, unul la Roman, altul la Rădauţi şi al treilea la Huşi; dar numele de episcop s-a dat numai vlădicilor de la Rădauţi şi de la Huşi. Cel de la Roman a fost numit arhiepiscop şi i s-a îngăduit să poarte la slujba bisericească mitra arhierească, dar el nu este mai mare peste ceilalţi episcopi, nu are decât întâietate". Oraşul Roman a fost reşedinţa ţinutului Roman şi a fost reşedinţa Ţării de Jos a Moldovei. La sfârşitul secolului al XIX-lea, Romanul era comună urbană, reşedinţă a judeţului Roman şi avea 14.019 locuitori ce trăiau în circa 2.500 de case. În oraş existau un seminar cu 4 clase, un gimnaziu, o şcoală profesională de băieţi şi una de fete, trei şcoli primare de băieţi şi două de fete, plus câte o şcoală de băieţi şi una de fete ale comunităţii armeneşti; şase biserici ortodoxe, o capelă ortodoxă, una catolică, o biserică armenească (datând din 1809) şi un spital. La acea vreme, pe teritoriul actual al municipiului, funcţiona şi comuna Carol I, al cărui sat de reşedinţă formează astăzi cartierul Nicolae Bălcescu. Anuarul Socec din 1925 consemnează oraşul în continuare ca reşedinţă a aceluiaşi judeţ şi având 18.300 locuitori. În 1950, Romanul a căpătat statut de oraş regional şi a devenit reşedinţă a raionului Roman din regiunea Bacău (între 1952-1956, din Regiunea Iaşi). Reforma administrativă a lui Nicolae Ceauşescu din 1968 nu a reînfiinţat judeţul Roman, oraşul primind statut de municipiu şi trecând la judeţul Neamţ.
Faceți clic și trageți pentru a privi în jur
Faceți clic și trageți pentru a privi în jur
Parcul Național Ceahlău a fost declarat arie naturală protejată prin Legea nr.5 din 5 martie 2000 (privind aprobarea planului de amenajare a teritoriului național - Secțiunea a III-a - zone protejate) și reprezintă un areal montan cu o mare diversitate reliefală (turnuri, ace, creste calcaroase, relief carstic cu vârfuri ascuțite, peșteri, chei, văi) cu păduri, pajiști și fânețe. Situat în arealul Carpaților Orientali și localizat la nivelul zonei centrale, acesta ocupă o suprafață de 7.742,5 hectare (formată din conglomerate dure a Masivului Ceahlău) și include ariile protejate Polița cu Crini (rezervație naturală de tip științific și botanic) și Cascada Duruitoarea (monument al naturii). Aria naturală dispune de mai multe tipuri de habitate: păduri aluviale cu Alnus glutinosa și Fraxinus excelsior (Alno-Padion, Alnion incanae, Salicion albae), păduri dacice de fag (Symphyto-Fagion), păduri acidofile de Picea abies din regiunea montană (Vaccinio-Piceetea), păduri de Larix decidua și/sau Pinus cembra din regiunea montană, păduri din Tilio-Acerion pe versanți abrupți, grohotișuri și ravene, tufărișuri cu Pinus mugo și Rhododendron myrtifolium, pajiști calcifile alpine și subalpine, peșteri închise accesului public, tufărișuri cu specii sub-arctice de Salix, comunități de lizieră cu ierburi înalte higrofile de la nivelul câmpiilor, până la cel montan și alpin, comunități rupicole calcifile sau pajiști bazifite din Alysso-Sedion albi, fânețe montane, versanți stâncoși cu vegetație chasmofitică pe roci calcaroase și vegetație lemnoasă cu Salix eleagnos de-a lungul râurilor montane - ce adăpostesc o gamă diversă de floră și faună specifică lanțului oriental al Carpaților. Parcul național se suprapune sitului Natura 2000 - Ceahlău, la baza desemnării căruia se află câteva specii faunistice și floristice enumerate în anexa I-a a Directivei Consiliului European 92/43/CE din 21 mai 1992 (privind conservarea habitatelor naturale și a speciilor de faună și floră sălbatică), printre care: șase mamifere: ursul brun (Ursus arctos, lupul (Canis lupus), râsul (Lynx lynx), liliacul mic cu potcoavă (Rhinolophus hipposideros), liliacul cu urechi mari (Myotis bechsteini) și liliacul comun (Myotis myotis); trei amfibieni: izvorașul-cu-burta-galbenă (Bombina variegata), tritonul cu creastă (Triturus cristatus) și salamandra carpatică (Triturus montandoni), un pește din specia Cottus gobio (zglăvoacă), precum și cosașul-de-munte-cu-picioare-roșii, o nevertebrată din specia Odontopodisma rubripes. La nivelul ierburilor vegetează șase specii floristice rare, enumerate în aceeași anexă, astfel: ruginița (Asplenium adulterinum), papucul doamnei (Cypripedium calceolus), clopoțel de munte (Campanula serrata), moșișoare (Liparis loeselii), iarba-gâtului (Tozzia carpathica) și stânjenelul sălbatic (Iris aphylla ssp. hungarica).
Parcul Național Ceahlău a fost declarat arie naturală protejată prin Legea nr.5 din 5 martie 2000 (privind aprobarea planului de amenajare a teritoriului național - Secțiunea a III-a - zone protejate) și reprezintă un areal montan cu o mare diversitate reliefală (turnuri, ace, creste calcaroase, relief carstic cu vârfuri ascuțite, peșteri, chei, văi) cu păduri, pajiști și fânețe. Situat în arealul Carpaților Orientali și localizat la nivelul zonei centrale, acesta ocupă o suprafață de 7.742,5 hectare (formată din conglomerate dure a Masivului Ceahlău) și include ariile protejate Polița cu Crini (rezervație naturală de tip științific și botanic) și Cascada Duruitoarea (monument al naturii). Aria naturală dispune de mai multe tipuri de habitate: păduri aluviale cu Alnus glutinosa și Fraxinus excelsior (Alno-Padion, Alnion incanae, Salicion albae), păduri dacice de fag (Symphyto-Fagion), păduri acidofile de Picea abies din regiunea montană (Vaccinio-Piceetea), păduri de Larix decidua și/sau Pinus cembra din regiunea montană, păduri din Tilio-Acerion pe versanți abrupți, grohotișuri și ravene, tufărișuri cu Pinus mugo și Rhododendron myrtifolium, pajiști calcifile alpine și subalpine, peșteri închise accesului public, tufărișuri cu specii sub-arctice de Salix, comunități de lizieră cu ierburi înalte higrofile de la nivelul câmpiilor, până la cel montan și alpin, comunități rupicole calcifile sau pajiști bazifite din Alysso-Sedion albi, fânețe montane, versanți stâncoși cu vegetație chasmofitică pe roci calcaroase și vegetație lemnoasă cu Salix eleagnos de-a lungul râurilor montane - ce adăpostesc o gamă diversă de floră și faună specifică lanțului oriental al Carpaților. Parcul național se suprapune sitului Natura 2000 - Ceahlău, la baza desemnării căruia se află câteva specii faunistice și floristice enumerate în anexa I-a a Directivei Consiliului European 92/43/CE din 21 mai 1992 (privind conservarea habitatelor naturale și a speciilor de faună și floră sălbatică), printre care: șase mamifere: ursul brun (Ursus arctos, lupul (Canis lupus), râsul (Lynx lynx), liliacul mic cu potcoavă (Rhinolophus hipposideros), liliacul cu urechi mari (Myotis bechsteini) și liliacul comun (Myotis myotis); trei amfibieni: izvorașul-cu-burta-galbenă (Bombina variegata), tritonul cu creastă (Triturus cristatus) și salamandra carpatică (Triturus montandoni), un pește din specia Cottus gobio (zglăvoacă), precum și cosașul-de-munte-cu-picioare-roșii, o nevertebrată din specia Odontopodisma rubripes. La nivelul ierburilor vegetează șase specii floristice rare, enumerate în aceeași anexă, astfel: ruginița (Asplenium adulterinum), papucul doamnei (Cypripedium calceolus), clopoțel de munte (Campanula serrata), moșișoare (Liparis loeselii), iarba-gâtului (Tozzia carpathica) și stânjenelul sălbatic (Iris aphylla ssp. hungarica).
Pivnițele Domnești
Piatra Neamț
Pivnițele Domnești
Piatra Neamț
Pivniţa I În spaţiul expoziţional din cadrul pivniţei sunt prezentate artefacte descoperite în zona Curţii Domneşti: monede, obiecte de podoabă şi accesorii de vestimentaţie. În cadrul expoziţiei a fost reconstituit echipamentul militar (platoşă, cămaşă de zale, coif, scut etc.) şi armamentul (spadă, sabie, topor, arc cu săgeţi etc.) specifice perioadei medievale. În coridorul de acces şi în traveea de sud sunt dispuse o serie de panouri informative şi ilustrative, ce prezintă originea şi apariția târgului medieval, istoricul şi evoluția instituției Curții Domneşti de la Piatra, dar şi date privind cercetările arheologice ce au vizat pivnița Casei Domneşti. Pivniţa II Această pivniţă datează din secolul al XVIII-lea. Totodată, pivniţa suprapune altele două, mai vechi, prima din epoca lui Alexandru cel Bun, iar a doua din perioada lui Ştefan cel Mare şi care au făcut parte, la un moment dat, din Ansamblul Curţii Domneşti. Istoricii spun ca această pivniță avea rol de beci unde se păstrau butoaiele cu vin ale domnitorilor Moldovei.
Pivniţa I În spaţiul expoziţional din cadrul pivniţei sunt prezentate artefacte descoperite în zona Curţii Domneşti: monede, obiecte de podoabă şi accesorii de vestimentaţie. În cadrul expoziţiei a fost reconstituit echipamentul militar (platoşă, cămaşă de zale, coif, scut etc.) şi armamentul (spadă, sabie, topor, arc cu săgeţi etc.) specifice perioadei medievale. În coridorul de acces şi în traveea de sud sunt dispuse o serie de panouri informative şi ilustrative, ce prezintă originea şi apariția târgului medieval, istoricul şi evoluția instituției Curții Domneşti de la Piatra, dar şi date privind cercetările arheologice ce au vizat pivnița Casei Domneşti. Pivniţa II Această pivniţă datează din secolul al XVIII-lea. Totodată, pivniţa suprapune altele două, mai vechi, prima din epoca lui Alexandru cel Bun, iar a doua din perioada lui Ştefan cel Mare şi care au făcut parte, la un moment dat, din Ansamblul Curţii Domneşti. Istoricii spun ca această pivniță avea rol de beci unde se păstrau butoaiele cu vin ale domnitorilor Moldovei.
Cetatea Neamț este o cetate medievală din Moldova, aflată la marginea de nord-vest a orașului Târgu-Neamț. Făcea parte din sistemul de fortificații construit în Moldova la sfârșitul secolului al XIV-lea, în momentul apariției pericolului otoman. A fost construită de Petru I Mușat, fortificată în secolul al XV-lea de către Ștefan cel Mare și distrusă în secolul al XVIII-lea din ordinul domnitorului Mihai Racoviță. Cetatea este construită din piatră de râu, piatră de carieră și rocă de gresie verzuie. Între cetate și restul platoului se află un șanț de apărare pe latura de nord. În cetate se intra pe o poartă numită „poarta mușatină”, aflată pe mijlocul zidului nordic. Fortul mușatin avea zidurile groase de 3 m, cu o înălțime de 12-15 m, în cele patru colțuri situându-se turnurile de apărare. În mijlocul fortului se afla o curte interioară largă, înconjurată de încăperi cu diferite întrebuințări. Cetatea a fost descrisă în mai multe opere literare care relatează anumite episoade istorice sau descriu zona munților Neamțului. În anul 2015 a fost inclusă pe Lista monumentelor istorice din județul Neamț.
Cetatea Neamț este o cetate medievală din Moldova, aflată la marginea de nord-vest a orașului Târgu-Neamț. Făcea parte din sistemul de fortificații construit în Moldova la sfârșitul secolului al XIV-lea, în momentul apariției pericolului otoman. A fost construită de Petru I Mușat, fortificată în secolul al XV-lea de către Ștefan cel Mare și distrusă în secolul al XVIII-lea din ordinul domnitorului Mihai Racoviță. Cetatea este construită din piatră de râu, piatră de carieră și rocă de gresie verzuie. Între cetate și restul platoului se află un șanț de apărare pe latura de nord. În cetate se intra pe o poartă numită „poarta mușatină”, aflată pe mijlocul zidului nordic. Fortul mușatin avea zidurile groase de 3 m, cu o înălțime de 12-15 m, în cele patru colțuri situându-se turnurile de apărare. În mijlocul fortului se afla o curte interioară largă, înconjurată de încăperi cu diferite întrebuințări. Cetatea a fost descrisă în mai multe opere literare care relatează anumite episoade istorice sau descriu zona munților Neamțului. În anul 2015 a fost inclusă pe Lista monumentelor istorice din județul Neamț.
Muzeul de Artă Eneolitică Cucuteni
Piatra Neamț
Muzeul de Artă Eneolitică Cucuteni
Piatra Neamț
Muzeul de Artă Eneolitică Cucuteni a fost inaugurat pe data de 24 iunie 2005, de Ziua municipiului Piatra-Neamţ, în preajma aniversării a 120 de ani de la descoperirea staţiunii eponime a culturii Cucuteni şi a 70 de ani de la înfiinţarea Muzeului de Istorie şi Arheologie. La baza înfiinţării sale a stat Hotărârea Guvernului României nr. 109 din 5 februarie 2004, prin care clădirile dintr-o serie de municipii reşedinţă de judeţ, între care şi Piatra-Neamţ, ce aparţinuseră filialelor Băncii Naţionale a României, erau trecute în subordinea muzeelor judeţene din zonele respective, cu scopul de a fi transformate în unităţi muzeale. Muzeul Cucuteni reprezintă practic îndeplinirea dezideratului mai multor generaţii de arheologi şi – în acelaşi timp – o recunoaştere a eforturilor constante depuse timp de peste şapte decenii de către Muzeul de Istorie şi Arheologie Piatra-Neamţ, care constituie principala instituţie de profil din România ce a contribuit la cercetarea şi valorificarea patrimoniului cultural cucutenian prin numeroasele manifestări cultural-ştiinţifice interne şi internaţionale (sesiuni, colocvii, simpozioane, conferinţe), precum şi prin publicaţiile (reviste, culegeri, monografii, sinteze, repertorii, cataloage, broşuri, pliante) realizate integral sau în colaborare, astfel încât în prezent cultura Cucuteni este civilizaţia preistorică europeană cea mai intens studiată. În plus, Muzeul de Istorie şi Arheologie a creat şi un cadru organizatoric oficial, unic în ţară, destinat exclusiv cercetării şi valorificării patrimoniului cultural cucutenian – Centrul Internaţional de Cercetare a Culturii Cucuteni, al cărui sediu se află chiar în incinta noii instituţii muzeale. Imobilul, care adăposteşte această expoziţie de excepţie, este înscris în Lista Monumentelor Istorice (cod: LMI-NT-II-m-B-10573) şi se află chiar în centrul istoric al municipiului Piatra-Neamţ, în imediata apropiere a ctitoriilor muşatine (Curtea Domnească, Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul” şi turnul-clopotniţă al acesteia), dar şi a altor instituţii muzeale importante, ce fac parte integrantă din Complexul Muzeal Național Neamţ (Muzeul de Artă şi Muzeul de Etnografie). Clădirea, în fapt cea mai spectaculoasă din punct de vedere arhitectonic din Piatra-Neamţ, a fost ridicată între 1928-1930 de către antreprenorul Carol Zani, după un proiect al fostului arhitect-şef al capitalei, Roger Bolomey. Construită pe cinci niveluri, aceasta a aparţinut în perioada 1930-1948 primei bănci private din Piatra-Neamţ – Banca Petrodava. Ulterior, după naţionalizare, ea a trecut în proprietatea Băncii Naţionale a României, până în anul 2004, când a fost inclusă în domeniul public al judeţului Neamţ, iar din anul următor a devenit muzeu.
Muzeul de Artă Eneolitică Cucuteni a fost inaugurat pe data de 24 iunie 2005, de Ziua municipiului Piatra-Neamţ, în preajma aniversării a 120 de ani de la descoperirea staţiunii eponime a culturii Cucuteni şi a 70 de ani de la înfiinţarea Muzeului de Istorie şi Arheologie. La baza înfiinţării sale a stat Hotărârea Guvernului României nr. 109 din 5 februarie 2004, prin care clădirile dintr-o serie de municipii reşedinţă de judeţ, între care şi Piatra-Neamţ, ce aparţinuseră filialelor Băncii Naţionale a României, erau trecute în subordinea muzeelor judeţene din zonele respective, cu scopul de a fi transformate în unităţi muzeale. Muzeul Cucuteni reprezintă practic îndeplinirea dezideratului mai multor generaţii de arheologi şi – în acelaşi timp – o recunoaştere a eforturilor constante depuse timp de peste şapte decenii de către Muzeul de Istorie şi Arheologie Piatra-Neamţ, care constituie principala instituţie de profil din România ce a contribuit la cercetarea şi valorificarea patrimoniului cultural cucutenian prin numeroasele manifestări cultural-ştiinţifice interne şi internaţionale (sesiuni, colocvii, simpozioane, conferinţe), precum şi prin publicaţiile (reviste, culegeri, monografii, sinteze, repertorii, cataloage, broşuri, pliante) realizate integral sau în colaborare, astfel încât în prezent cultura Cucuteni este civilizaţia preistorică europeană cea mai intens studiată. În plus, Muzeul de Istorie şi Arheologie a creat şi un cadru organizatoric oficial, unic în ţară, destinat exclusiv cercetării şi valorificării patrimoniului cultural cucutenian – Centrul Internaţional de Cercetare a Culturii Cucuteni, al cărui sediu se află chiar în incinta noii instituţii muzeale. Imobilul, care adăposteşte această expoziţie de excepţie, este înscris în Lista Monumentelor Istorice (cod: LMI-NT-II-m-B-10573) şi se află chiar în centrul istoric al municipiului Piatra-Neamţ, în imediata apropiere a ctitoriilor muşatine (Curtea Domnească, Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul” şi turnul-clopotniţă al acesteia), dar şi a altor instituţii muzeale importante, ce fac parte integrantă din Complexul Muzeal Național Neamţ (Muzeul de Artă şi Muzeul de Etnografie). Clădirea, în fapt cea mai spectaculoasă din punct de vedere arhitectonic din Piatra-Neamţ, a fost ridicată între 1928-1930 de către antreprenorul Carol Zani, după un proiect al fostului arhitect-şef al capitalei, Roger Bolomey. Construită pe cinci niveluri, aceasta a aparţinut în perioada 1930-1948 primei bănci private din Piatra-Neamţ – Banca Petrodava. Ulterior, după naţionalizare, ea a trecut în proprietatea Băncii Naţionale a României, până în anul 2004, când a fost inclusă în domeniul public al judeţului Neamţ, iar din anul următor a devenit muzeu.
Muzeul de Artă
Piatra Neamț
Muzeul de Artă
Piatra Neamț
Constituirea colecţiei de artă la Piatra-Neamţ este legată de activitatea lui Constantin Matasă (1878-1971), preot, arheolog, memorialist, care după înfiinţarea Muzeului Arheologic în 1934 s-a preocupat de înfiinţarea unor secţii noi în cadrul acestei instituţii. Astfel, ca urmare a eforturilor sale, la 17 octombrie 1960, Ministerul Culturii aprobă înfiinţarea secţiei de artă pe lângă Muzeul Arheologic şi începe acţiunea de colectare şi achiziţionare a materialului pentru constituirea fondului de bază muzeistic. Această activitate a fost coordonată de pictoriţa Iulia Hălăucescu (1924-2007) şi de soţul său Petronius Hălăucescu (1920-2007), numit custode al Colecţiei de Artă. Primele lucrări, primite ca donaţii din partea Fondului Plastic Bucureşti şi a Uniunii Artiştilor Plastici din România, au fost expuse într-o sală a Muzeului Arheologic. Ca urmare a interesului manifestat de vizitatori, în anii următori, paralel cu demersurile făcute pentru obţinerea unui local propriu, s-a urmărit creşterea colecţiei prin achiziţionarea unor lucrări semnate de artiştii nemţeni din perioada modernă, postmodernă şi contemporană: C. D. Stahi (1844-1920), Aurel Băeşu (1896-1928), Lascăr Vorel (1879-1918), Aurelia Vasiliu-Ghiaţă (1896-1992), Simona Vasiliu-Chintilă (1928-2009), Iulia Hălăucescu (1924-2007), Eugen Crăciun (1992-2001), Pompiliu Clement (1923-1985). Înfiinţată în 1980 cu statutul de Muzeu de Artă şi având la bază colecţia deschisă în 1960, instituţia funcţionează într-o clădire construită în 1930, integrată armonios în perimetrul Curţii Domneşti din Piatra-Neamţ, dominată de ctitoriile lui Ştefan cel Mare. Patrimoniul artistic al muzeului se valorifică prin expoziţia permanentă care prezintă o viziune panoramică asupra evoluţiei artelor vizuale româneşti (pictură, grafică, sculptură, tapiserie) şi prin expoziţiile temporare (tematice, retrospective, aniversare). Creşterea numărului de lucrări s-a făcut prin donaţii, transferuri fără plată şi achiziţii. Una dintre donaţiile importante este a medicului, profesor universitar Paul Gotcu (1898-1981), medic militar şi al Casei Regale, un mare colecţionar de artă, prieten al artiştilor din perioada interbelică. În 1970 acesta a dăruit oraşului Piatra-Neamţ, prin instituţia muzeală, opere semnate de N. Tonitza (1886-1940), Gh. Petraşcu (1872-1949), Francisc Şirato (1877-1935), Vladimir Frimu (1900-1967). Alte donaţii importante aparţin artistelor nemţene Aurelia Vasiliu-Ghiaţă, Iulia Hălăucescu şi Simona Vasiliu-Chintilă.
Constituirea colecţiei de artă la Piatra-Neamţ este legată de activitatea lui Constantin Matasă (1878-1971), preot, arheolog, memorialist, care după înfiinţarea Muzeului Arheologic în 1934 s-a preocupat de înfiinţarea unor secţii noi în cadrul acestei instituţii. Astfel, ca urmare a eforturilor sale, la 17 octombrie 1960, Ministerul Culturii aprobă înfiinţarea secţiei de artă pe lângă Muzeul Arheologic şi începe acţiunea de colectare şi achiziţionare a materialului pentru constituirea fondului de bază muzeistic. Această activitate a fost coordonată de pictoriţa Iulia Hălăucescu (1924-2007) şi de soţul său Petronius Hălăucescu (1920-2007), numit custode al Colecţiei de Artă. Primele lucrări, primite ca donaţii din partea Fondului Plastic Bucureşti şi a Uniunii Artiştilor Plastici din România, au fost expuse într-o sală a Muzeului Arheologic. Ca urmare a interesului manifestat de vizitatori, în anii următori, paralel cu demersurile făcute pentru obţinerea unui local propriu, s-a urmărit creşterea colecţiei prin achiziţionarea unor lucrări semnate de artiştii nemţeni din perioada modernă, postmodernă şi contemporană: C. D. Stahi (1844-1920), Aurel Băeşu (1896-1928), Lascăr Vorel (1879-1918), Aurelia Vasiliu-Ghiaţă (1896-1992), Simona Vasiliu-Chintilă (1928-2009), Iulia Hălăucescu (1924-2007), Eugen Crăciun (1992-2001), Pompiliu Clement (1923-1985). Înfiinţată în 1980 cu statutul de Muzeu de Artă şi având la bază colecţia deschisă în 1960, instituţia funcţionează într-o clădire construită în 1930, integrată armonios în perimetrul Curţii Domneşti din Piatra-Neamţ, dominată de ctitoriile lui Ştefan cel Mare. Patrimoniul artistic al muzeului se valorifică prin expoziţia permanentă care prezintă o viziune panoramică asupra evoluţiei artelor vizuale româneşti (pictură, grafică, sculptură, tapiserie) şi prin expoziţiile temporare (tematice, retrospective, aniversare). Creşterea numărului de lucrări s-a făcut prin donaţii, transferuri fără plată şi achiziţii. Una dintre donaţiile importante este a medicului, profesor universitar Paul Gotcu (1898-1981), medic militar şi al Casei Regale, un mare colecţionar de artă, prieten al artiştilor din perioada interbelică. În 1970 acesta a dăruit oraşului Piatra-Neamţ, prin instituţia muzeală, opere semnate de N. Tonitza (1886-1940), Gh. Petraşcu (1872-1949), Francisc Şirato (1877-1935), Vladimir Frimu (1900-1967). Alte donaţii importante aparţin artistelor nemţene Aurelia Vasiliu-Ghiaţă, Iulia Hălăucescu şi Simona Vasiliu-Chintilă.
Casa Memorială „Ion Creangă”
Casa Memorială „Ion Creangă”
Casa memorială „Ion Creangă” este un muzeu memorial înființat în casa în care s-a născut și a copilărit povestitorul român Ion Creangă (1837-1889), în satul Humulești. A fost construită între anii 1830-1831 de către bunicul povestitorului, care i-a dăruit-o fiului său Ștefan, care în 1835 s-a căsătorit cu Smaranda. Casa a rămas în familie după moartea părinților, ulterior fiind donată Asociației Învățătorilor din România. A funcționat neoficial ca muzeu până în 1951, când a avut loc deschiderea propriu-zisă a actualului muzeu memorial. Muzeul expune obiecte care au aparținut familiei Creangă, cărți poștale cu autograf, manuale școlare și grafică de Eugen Taru. Casa a devenit în scurt timp unul dintre cele mai vizitate muzee memoriale din județul Neamț.
Casa memorială „Ion Creangă” este un muzeu memorial înființat în casa în care s-a născut și a copilărit povestitorul român Ion Creangă (1837-1889), în satul Humulești. A fost construită între anii 1830-1831 de către bunicul povestitorului, care i-a dăruit-o fiului său Ștefan, care în 1835 s-a căsătorit cu Smaranda. Casa a rămas în familie după moartea părinților, ulterior fiind donată Asociației Învățătorilor din România. A funcționat neoficial ca muzeu până în 1951, când a avut loc deschiderea propriu-zisă a actualului muzeu memorial. Muzeul expune obiecte care au aparținut familiei Creangă, cărți poștale cu autograf, manuale școlare și grafică de Eugen Taru. Casa a devenit în scurt timp unul dintre cele mai vizitate muzee memoriale din județul Neamț.
Parcul constituie o investiție privată, cea care a avut ideea de a deschide un astfel de obiectiv fiind o localnică. Aceasta s-a ocupat de amenajarea parcului, pe un teren din imediata vecinătate a Casei Memoriale, cumpărat anterior de la unul din descendenții familiei lui Creangă. Acest parc tematic reproduce lumea poveștilor lui Creangă și nu numai, pe de o parte fiind prezentate scene și personaje bine cunoscute ce se regăsesc în opera povestitorului, iar pe altă parte fiind expuse aspecte din viața rurală a satului moldovenesc de la sfârșitul secolului al XIX-lea.
Parcul constituie o investiție privată, cea care a avut ideea de a deschide un astfel de obiectiv fiind o localnică. Aceasta s-a ocupat de amenajarea parcului, pe un teren din imediata vecinătate a Casei Memoriale, cumpărat anterior de la unul din descendenții familiei lui Creangă. Acest parc tematic reproduce lumea poveștilor lui Creangă și nu numai, pe de o parte fiind prezentate scene și personaje bine cunoscute ce se regăsesc în opera povestitorului, iar pe altă parte fiind expuse aspecte din viața rurală a satului moldovenesc de la sfârșitul secolului al XIX-lea.
Parcul tematic
„Ion Creangă”
Parcul tematic
„Ion Creangă”
Profilul economic
Profilul economic al județului Neamț este determinat de structura echilibrată a formelor de relief, precum și de diversitatea resurselor sale naturale. Potențialul energetic al râurilor, zonele vaste acoperite de păduri, pășunile și fânețele, bogăția și diversitatea materialelor de construcții existente, terenurile favorabile agriculturii din partea de est a județului, precum și calitatea factorului uman, sunt toate resurse importante care au fost exploatate și care au contribuit la crearea unei structuri economice echilibrate teritorial.
Meşteşugurile tradiţionale
Meşteşugurile tradiţionale practicate de locuitorii ce au trăit în ţinutul Neamţului, precum: exploatarea şi prelucrarea lemnului, creşterea animalelor, folosirea potenţialului cursurilor de apă, au constituit baza direcţiilor în care a evoluat potenţialul economic al judeţului. Adaptarea acestor domenii la progresul tehnic şi apariţia a noi sectoare de producţie ca o consecinţă a dezvoltării şi modernizării vieţii social-economice, au condus la actuala structură a economiei judeţului.
Profilul economic
Profilul economic al județului Neamț este determinat de structura echilibrată a formelor de relief, precum și de diversitatea resurselor sale naturale. Potențialul energetic al râurilor, zonele vaste acoperite de păduri, pășunile și fânețele, bogăția și diversitatea materialelor de construcții existente, terenurile favorabile agriculturii din partea de Est a județului, precum și calitatea factorului uman, sunt toate resurse importante care au fost exploatate și care au contribuit la crearea unei structuri economice echilibrate teritorial.
Meşteşugurile tradiţionale
Meşteşugurile tradiţionale practicate de locuitorii ce au trăit în ţinutul Neamţului, precum: exploatarea şi prelucrarea lemnului, creşterea animalelor, folosirea potenţialului cursurilor de apă au constituit baza direcţiilor în care a evoluat potenţialul economic al judeţului. Adaptarea acestor domenii la progresul tehnic şi apariţia a noi sectoare de producţie ca o consecinţă a dezvoltării şi modernizării vieţii social-economice, au condus la actuala structură a economiei judeţului.
Populația rezidentă
446.809 în anul 2018, din care bărbaţi 220.484 (49,35%) şi femei 226.325 (50,65%), iar populația totală după domiciliu reprezintă 571.755 persoane, în anul 2018, dintre care bărbați 281.103, iar femei 290.652. Conform datelor statistice, aproximativ 35% din populație trăiește în mediul urban, în timp ce restul locuiește în zonele rurale. Cele mai importante comune, conform numărului de locuitori, între 7.500 și 10.000 sunt: Săbăoani, Pipirig, Răucești, Vânători-Neamț. Cea mai mare densitate a populației poate fi găsită în Roman, de 2.213 de locuitori/km², în timp ce oraşul Bicaz deține cea mai mică densitate de 60 persoane/km². În zonele rurale, cea mai mică densitate a populației poate fi regăsită în regiunile montane, pespectiv 50 de persoane/km².
Populația rezidentă
446.809 în anul 2018, din care bărbaţi 220.484 (49,35%) şi femei 226.325 (50,65%), iar populația totală după domiciliu reprezintă 571.755 persoane, în anul 2018, dintre care bărbați 281.103, iar femei 290.652. Conform datelor statistice, aproximativ 35% din populație trăiește în mediul urban, în timp ce restul locuiește în zonele rurale. Cele mai importante comune, conform numărului de locuitori, între 7.500 și 10.000 sunt: Săbăoani, Pipirig, Răucești, Vânători-Neamț. Cea mai mare densitate a populației poate fi găsită în Roman, de 2.213 de locuitori/km², în timp ce oraşul Bicaz deține cea mai mică densitate de 60 persoane/km². În zonele rurale, cea mai mică densitate a populației poate fi regăsită în regiunile montane, pespectiv 50 de persoane/km².
Geografia și clima
Relieful
Principalele unităţi de relief ale judeţului Neamţ sunt dispuse în trepte, cu înălţimi ce descresc de la vest spre est – 1907 m, vârful Ocolaşul Mare - Muntele Ceahlău şi 169 m în Lunca Siretului. Munţii sunt preponderenţi, ocupând 51% din suprafaţa judeţului.
Rețeaua hidrografică
Râul Bistriţa – care străbate judeţul din nord – vest la sud, cursul inferior al râului Moldova, o parte din cursul inferior al râului Siret (în partea estică), precum şi pâraiele: Ozana, Cracău, Tarcău, Cuejdiu, Nechit şi Valea Neagră. Lacurile artificiale sunt executate în scopuri complexe: hidroenergetice, atenuarea viiturilor, piscicultură, agrement, cel mai mare fiind Lacul Izvoru Muntelui – creat prin construirea barajului de la Bicaz – având o suprafaţă de 3.100 ha şi o lungime de 35 de km.
Alte lacuri artificiale aflate pe teritoriul județului sunt: Pângărați (155 ha), Vaduri (120 ha) și Bâtca Doamnei (235 ha).
Clima
Județul Neamț are o climă temperat continentală cu particularităţi specifice părţii de est a ţării şi caracteristici determinate de formele de relief şi marile suprafeţe lacustre apărute odată cu amenajarea energetică a râului Bistriţa.
Bogăţiile naturale
Pădurea reprezintă cea mai mare bogăţie a judeţului, iar păşunile şi fâneţele, care dau un farmec deosebit peisajului, constituie o sursă pentru hrana animalelor dar şi pentru industria plantelor medicinale. Fauna asigură un renume legendar în domeniul vânătorii. Principalele resurse de materii prime, sunt calcarul, sulfuri cuprifere, săruri de potasiu, gresii, nisipuri, prundişuri şi uraniu, la care se adaugă izvoarele cu ape minerale.
Geografia și clima
Relieful
Principalele unităţi de relief ale judeţului Neamţ sunt dispuse în trepte, cu înălţimi ce descresc de la Vest spre Est – 1907 m, vârful Ocolaşul Mare- Muntele Ceahlău şi 169 m în Lunca Siretului. Munţii sunt preponderenţi, ocupând 51% din suprafaţa judeţului.
Rețeaua hidrografică
Este formată din: Râul Bistriţa – care străbate judeţul din Nord – Vest la Sud, cursul inferior al râului Moldova, o parte din cursul inferior al râului Siret (în partea Estică), precum şi pâraiele: Ozana, Cracău, Tarcău, Cuiejdiu, Nechit şi Valea Neagră. Lacurile artificiale sunt executate în scopuri complexe: hidroenergetice, atenuarea viiturilor, piscicultură, agrement, cel mai mare fiind Lacul Izvoru Muntelui – creat prin barajul de la Bicaz, în suprafaţă de 3.100 ha şi o lungime de 35 de Km.
Alte lacuri artificiale aflate pe teritoriul județului sunt: Pângărați (155 ha), Vaduri (120 ha) și Bâtca Doamnei (235 ha).
Clima
Județul Neamț are o climă temperat continentală cu particularităţi specifice părţii de Est a ţării şi cu caracteristici determinate de formele de relief şi marile suprafeţe lacustre apărute odată cu amenajarea energetică a râului Bistriţa.
Bogăţiile naturale
Pădurea reprezintă cea mai mare bogăţie a judeţului, iar păşunile şi fâneţele, care dau un farmec deosebit peisajului, constituie o sursă pentru hrana animalelor dar şi pentru industria plantelor medicinale. Fauna asigură un renume legendar în domeniul vânătorii. Ca principale surse de materii prime, enumerăm: calcarul, sulfuri cuprifere, săruri de potasiu, gresii, calcare, nisipuri, prundişuri şi uraniu la care se adaugă izvoarele cu ape minerale.
Evoluţia istorică a judeţului Neamţ
Cele mai vechi urme de locuire umană de pe teritoriul actual al judeţului Neamţ datează din paleoliticul superior (cca. 100.000 ani î.e.n.), ele fiind evidenţiate îndeosebi pe Valea Bistriţei, unde s-au descoperit numeroase situri arheologice. Tot în această zonă a ţării s-au descoperit urme certe ale unor civilizaţii preistorice ale Europei, cum ar fi Complexul Precucuteni-Cucuteni-Tripolie (aprox. 4.200 – 2.600 î.e.n.), dar şi dovezi ale prosperei civilizaţii dacice (de ex: aşezările din zona oraşului Piatra-Neamţ, cele de la Bâtca Doamnei, Cozla şi Calu). Din punct de vedere istoric, evoluţia aşezărilor rurale a dus şi în Neamţ la formarea, începând cu a doua jumătate a sec. al XIV-lea, a primelor centre cu nuanţă urbană, cum ar fi: Piatra lui Crăciun, Roman şi Neamţ. Cu timpul, târgul Piatra a căpătat o mai mare importanţă, aceasta şi datorită constituirii aici a unei Curţii Domneşti. Perioada medievală a fost, la rândul său, deosebit de bine reprezentată, în acest sens fiind semnificativă Cetatea Neamţ. Continua creştere a producţiei de mărfuri şi a celei agricole, dar şi intensificarea schimburilor comerciale duc la o dezvoltare economică a ţinutului, din ce în ce mai vizibilă. Astfel, spre sfârşitul sec. al XVIII- lea, sunt atestate o serie de centre de schimburi, iar odată cu începutul sec. al XIX-lea încep să apară şi primele fabrici. Revoluţia etnică, reformele de după 1859, cucerirea independenţei de stat în 1877 şi măsurile legislative ce au urmat, au dus la dezvoltarea capitalismului industrial şi în această parte a ţării. Participarea României, începând cu 1916, la Primul Război Mondial a făcut însă ca situaţia generală a judeţului să aibă mult de suferit. În anii de după război s-a reuşit refacerea vieţii economice, perioada interbelică fiind o perioadă relativ prosperă. Intrarea României în cel de-al Doilea Război Mondial, moment ce l-a găsit pe mareşalul Ion Antonescu la Piatra-Neamţ, a determinat participarea nemţenilor la lupta pentru reîntregirea patriei. Evoluţia ulterioară a evenimentelor, mai ales după străpungerea de către armata sovietică a fortificaţiei Târgu-Neamţ – Paşcani, a făcut ca multe dintre localităţile din estul judeţului să sufere mari distrugeri. Anii de după război şi schimbarea regimului politic în 1947 au determinat o nouă etapă în evoluţia istorică a judeţului Neamţ.
Evoluţia istorică a judeţului Neamţ
Cele mai vechi urme de locuire umană de pe teritoriul actual al judeţului Neamţ datează din paleoliticul superior (cca. 100.000 ani î.e.n.), ele fiind evidenţiate îndeosebi pe Valea Bistriţei, unde s-au descoperit numeroase situri arheologice. Tot în această zonă a ţării s-au descoperit urme certe ale unor civilizaţii preistorice ale Europei, cum ar fi Complexul Precucuteni-Cucuteni-Tripolie (aprox. 4.200 – 2.600 î.e.n.), dar şi dovezi ale prosperei civilizaţii dacice (de ex: aşezările din zona oraşului Piatra-Neamţ, cele de la Bâtca Doamnei, Cozla şi Calu). Din punct de vedere istoric, evoluţia aşezărilor rurale a dus şi în Neamţ la formarea, începând cu a doua jumătate a sec. al XIV-lea, a primelor centre cu nuanţă urbană, cum ar fi: Piatra lui Crăciun, Roman şi Neamţ. Cu timpul, târgul Piatra a căpătat o mai mare importanţă, aceasta şi datorită constituirii aici a unei Curţii Domneşti. Perioada medievală a fost, la rândul său, deosebit de bine reprezentată, în acest sens fiind semnificativă Cetatea Neamţ. Continua creştere a producţiei de mărfuri şi a celei agricole, dar şi intensificarea schimburilor comerciale duc la o dezvoltare economică a ţinutului, din ce în ce mai vizibilă. Astfel, spre sfârşitul sec. al XVIII- lea, sunt atestate o serie de centre de schimburi, iar odată cu începutul sec. al XIX-lea încep să apară şi primele fabrici. Revoluţia etnică, reformele de după 1859, cucerirea independenţei de stat în 1877 şi măsurile legislative ce au urmat, au dus la dezvoltarea capitalismului industrial şi în această parte a ţării. Participarea României, începând cu 1916, la Primul Război Mondial a făcut însă ca situaţia generală a judeţului să aibă mult de suferit. În anii de după război s-a reuşit refacerea vieţii economice, perioada interbelică fiind o perioadă relativ prosperă. Intrarea României în cel de-al Doilea Război Mondial, moment ce l-a găsit pe mareşalul Ion Antonescu la Piatra-Neamţ, a determinat participarea nemţenilor la lupta pentru reîntregirea patriei. Evoluţia ulterioară a evenimentelor, mai ales după străpungerea de către armata sovietică a fortificaţiei Târgu-Neamţ – Paşcani, a făcut ca multe dintre localităţile din estul judeţului să sufere mari distrugeri. Anii de după război şi schimbarea regimului politic în 1947 au determinat o nouă etapă în evoluţia istorică a judeţului Neamţ.
Cele mai vechi urme de locuire umană de pe teritoriul actual al judeţului Neamţ datează din paleoliticul superior (cca. 100.000 ani î.e.n.), ele fiind evidenţiate îndeosebi pe Valea Bistriţei, unde s-au descoperit numeroase situri arheologice. Tot în această zonă a ţării s-au descoperit urme certe ale unor civilizaţii preistorice ale Europei, cum ar fi Complexul Precucuteni-Cucuteni-Tripolie (aprox. 4.200 – 2.600 î.e.n.), dar şi dovezi ale prosperei civilizaţii dacice (de ex: aşezările din zona oraşului Piatra-Neamţ, cele de la Bâtca Doamnei, Cozla şi Calu).
Cele mai vechi urme de locuire umană de pe teritoriul actual al judeţului Neamţ datează din paleoliticul superior (cca. 100.000 ani î.e.n.), ele fiind evidenţiate îndeosebi pe Valea Bistriţei, unde s-au descoperit numeroase situri arheologice. Tot în această zonă a ţării s-au descoperit urme certe ale unor civilizaţii preistorice ale Europei, cum ar fi Complexul Precucuteni-Cucuteni-Tripolie (aprox. 4.200 – 2.600 î.e.n.), dar şi dovezi ale prosperei civilizaţii dacice (de ex: aşezările din zona oraşului Piatra-Neamţ, cele de la Bâtca Doamnei, Cozla şi Calu).
Turnul lui Ștefan cel Mare din Curtea Domnească Piatra Neamț
Turnul lui Ștefan cel Mare din Curtea Domnească Piatra Neamț
Turnul-clopotniță (sau Turnul lui Ștefan cel Mare) amplasat la nord-vest de Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul”, face parte din complexul architectural „Curtea Domnească” din Piatra-Neamț și a fost construit că o necesitate, în anul 1499, la numai un an după construcția bisericii. Considerat încă emblemă acestei străvechi urbe românești, Turnul lui Ștefan cel Mare s-a păstrat până astăzi în formă sa inițială, fără modificări importante. Această mică fortăreață construită din piatră brută și întărită cu patru contraforturi care-i pun în evidență profilul zvelt impresionează prin proporțiile bine stabilite și prin detaliile valoroase de arhitectură. Turnul din Complexul Curtea Domnească din Piatra-Neamț se prezintă sub formă unei prisme înaltă de 19 metri ce a servit de-a lungul timpului și ca loc de refugiu și apărare împotriva atacurilor vrăjmașilor. La parter este o încăpere cu boltă semicilindrică și cu două ferestre mici în pereții de sud și vest, iar accesul se face printr-o intrare directă, pe latura de miazăzi. La primul etaj accesul se făcea printr-o scară mobilă, înlocuită astăzi cu o scară fixă metalică, iar la camera clopotelor se ajungea pe o scară interioară fixă. Foișorul de pază de la turn a fost adăugat în epoca modernă. Fațada Turnului-clopotniță construit de Ștefan cel Mare a fost ornamentată cu discuri mici de teracotă smălțuită și colorată care se mai pot observa și astăzi pe alocuri. Deosebită este și camera clopotelor care prin urmele arcelor de susținere și pandantivii de colț se aseamănă cu o boltă semisferică. Aici sunt așezate 4 clopote de diferite dimensiuni. Unul mai mare ce datează din secolul al XVII-lea, cu o sonoritate unică, altul din secolul al XIX-lea, iar celelalte două datează din anul 1979 și au fost turnate de către meșterul Damian, la Târgu-Neamț. Fiind pentru o perioadă mare de timp cea mai înaltă construcție din oraș, turnul-clopotniță din Curtea Domnească din Piatra-Neamț a fost supraînalțat în cea de a două jumătate a secolului al XIX-lea și peste ultimul nivel medieval s-a creat o încăpere pentru „păzitorii de foc”. În anul 1861 s-a achiziționat și montat în vârful turnului un orologiu de mari dimensiuni. În prezent, turnul-clopotniță are montat din anul 1920 un alt ceas decât cel original și care a avut mai multe perioade în care nu a funcționat. Simbol al orașului Piatra-Neamț și totodată o mărturie de necontestat a istoriei zbuciumate din aceste locuri, Turnul lui Ștefan cel Mare din cadrul Complexului Curtea Domenească din Piatra-Neamț ne încântă și astăzi alături de celelalte ctitorii ale lui Ștefan cel Mare la Neamț.
Turnul-clopotniță (sau Turnul lui Ștefan cel Mare) amplasat la nord-vest de Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul”, face parte din complexul architectural „Curtea Domnească” din Piatra-Neamț și a fost construit că o necesitate, în anul 1499, la numai un an după construcția bisericii. Considerat încă emblemă acestei străvechi urbe românești, Turnul lui Ștefan cel Mare s-a păstrat până astăzi în formă sa inițială, fără modificări importante. Această mică fortăreață construită din piatră brută și întărită cu patru contraforturi care-i pun în evidență profilul zvelt impresionează prin proporțiile bine stabilite și prin detaliile valoroase de arhitectură. Turnul din Complexul Curtea Domnească din Piatra-Neamț se prezintă sub formă unei prisme înaltă de 19 metri ce a servit de-a lungul timpului și ca loc de refugiu și apărare împotriva atacurilor vrăjmașilor. La parter este o încăpere cu boltă semicilindrică și cu două ferestre mici în pereții de sud și vest, iar accesul se face printr-o intrare directă, pe latura de miazăzi. La primul etaj accesul se făcea printr-o scară mobilă, înlocuită astăzi cu o scară fixă metalică, iar la camera clopotelor se ajungea pe o scară interioară fixă. Foișorul de pază de la turn a fost adăugat în epoca modernă. Fațada Turnului-clopotniță construit de Ștefan cel Mare a fost ornamentată cu discuri mici de teracotă smălțuită și colorată care se mai pot observa și astăzi pe alocuri. Deosebită este și camera clopotelor care prin urmele arcelor de susținere și pandantivii de colț se aseamănă cu o boltă semisferică. Aici sunt așezate 4 clopote de diferite dimensiuni. Unul mai mare ce datează din secolul al XVII-lea, cu o sonoritate unică, altul din secolul al XIX-lea, iar celelalte două datează din anul 1979 și au fost turnate de către meșterul Damian, la Târgu-Neamț. Fiind pentru o perioadă mare de timp cea mai înaltă construcție din oraș, turnul-clopotniță din Curtea Domnească din Piatra-Neamț a fost supraînalțat în cea de a două jumătate a secolului al XIX-lea și peste ultimul nivel medieval s-a creat o încăpere pentru „păzitorii de foc”. În anul 1861 s-a achiziționat și montat în vârful turnului un orologiu de mari dimensiuni. În prezent, turnul-clopotniță are montat din anul 1920 un alt ceas decât cel original și care a avut mai multe perioade în care nu a funcționat. Simbol al orașului Piatra-Neamț și totodată o mărturie de necontestat a istoriei zbuciumate din aceste locuri, Turnul lui Ștefan cel Mare din cadrul Complexului Curtea Domenească din Piatra-Neamț ne încântă și astăzi alături de celelalte ctitorii ale lui Ștefan cel Mare la Neamț.
Drumul Județean DJ 155F (AXIAL)
Drumul Județean DJ 155F (AXIAL)
Drumul Județean DJ 155F ( Axial ) face legătura între Izvorul Muntelui și stațiunea Durău și a fost redeschis circulației publice în luna septembrie a anului 2020, în urma finalizării proiectului de modernizare de către Consiliul Județean Neamț.
Drumul Județean DJ 155F ( Axial ) face legătura între Izvorul Muntelui și stațiunea Durău și a fost redeschis circulației publice în luna septembrie a anului 2020, în urma finalizării proiectului de modernizare de către Consiliul Județean Neamț.
Cele mai vechi urme de locuire umană — ce datează din Preistorie — se regăsesc pe teritoriul actual al orașului, în așezarea de la Poiana Cireșului (pe culmea Cernegura - spre gura de vărsare a pârâului Bâtca Doamnei) și datată din mezolitic (cca. 12.000 î.e.n.). Antichitatea este reprezentată inițial prin fragmente de ceramică, obiecte de piatră și silexuri aparținând civilizației Cucuteni (cca. 3.600 - 2.600 î.e.n.) și epocii bronzului (mileniul II î.e.n.), descoperite în Ciritei, Lutărie, Văleni - zona Bolovoaia. La Bâtca Doamnei, Cozla și Dărmănești s-au evidențiat elemente aparținând civilizației geto-dacice (sec. II î.e.n. - II e.n.), căreia îi aparține un segment semnificativ al istoriei locale. Așezările fortificate de la Bâtca Doamnei și Cozla (sec. I î.e.n. - I e.n.) sunt marca existenței unui centru politic, economic și spiritual, cetatea Petrodava fiind menționată în Geographica lui Ptolemeu. După cucerirea romană, rolul de punct fortificat a dispărut, dar continuarea locuirii pe teritoriul orașului s-a menținut. Evul Mediu începe cu un nivel de locuire al așezării de la Lutărie - datat din secolele V-VI - când influența popoarelor migratoare dar și cea a civilizației romane sau romano-bizantine a dus la apariția culturii Costișa-Botoșana (secolele V-VII e.n.). Pentru perioada secolelor VIII-IX, semnificativă este așezarea limitrofă de la Brășăuți-Dumbrava Roșie, care aparține culturii Dridu. Informațiile privitoare la primele două secole ale mileniului II sunt insuficiente. În schimb, se cunosc elemente legate de populația din secolului XIII, dar mai ales despre așezările medievale de la Piatra-Neamț - Bâtca Doamnei și Pietricica. Astfel, primele mențiuni scrise despre Piatra-Neamț se întâlnesc în Cronica rusească (cca. 1387-1392) sub numele de Kamena (Piatra) - în Lista orașelor valahe de la Dunare și în documentele asociate cu expediția regelui maghiar Sigismund de Luxemburg în Moldova în anul 1395, când apare prima mențiune maghiară a localității: Karácsonkő: „in terra nostra Molduana ante villam Karácsonkő”. În actul din 31 iulie 1431 prin care Alexandru cel Bun a dat Mănăstirii Bistrița două prisăci, este menționată și o "casă a lui Crăciun de la Piatra". Dreptul de târg este atestat din evul mediu, însă statutul de târg domnesc îl primește doar în anul 1453. Conform datelor strânse în Codex Bandinus (secolul al XVII-lea), Piatra a fost locuită în majoritate de maghiari și de sași. Cu timpul, Târgul Piatra capătă o mai mare importanță, aceasta și datorită constituirii aici (estimată a fi între 1468-1475) a unei Curți Domnești (menționată ulterior în mai multe rânduri - 1552, 1570, 1594), de către Ștefan cel Mare. Aceasta a exercitat o puternică influență atât în plan economic, politic, cât și administrativ, chiar dacă ea nu a fost decât o casă voievodală. În urma săpăturilor efectuate în anii 1950, atât aici, cât și la Bâtca Doamnei, au fost descoperite vestigii medievale. Marco Bandini a menționat că în anul 1646 încă mai erau vizibile ruinele vechii biserici catolice medievale.
Cele mai vechi urme de locuire umană — ce datează din Preistorie — se regăsesc pe teritoriul actual al orașului, în așezarea de la Poiana Cireșului (pe culmea Cernegura - spre gura de vărsare a pârâului Bâtca Doamnei) și datată din mezolitic (cca. 12.000 î.e.n.). Antichitatea este reprezentată inițial prin fragmente de ceramică, obiecte de piatră și silexuri aparținând civilizației Cucuteni (cca. 3.600 - 2.600 î.e.n.) și epocii bronzului (mileniul II î.e.n.), descoperite în Ciritei, Lutărie, Văleni - zona Bolovoaia. La Bâtca Doamnei, Cozla și Dărmănești s-au evidențiat elemente aparținând civilizației geto-dacice (sec. II î.e.n. - II e.n.), căreia îi aparține un segment semnificativ al istoriei locale. Așezările fortificate de la Bâtca Doamnei și Cozla (sec. I î.e.n. - I e.n.) sunt marca existenței unui centru politic, economic și spiritual, cetatea Petrodava fiind menționată în Geographica lui Ptolemeu. După cucerirea romană, rolul de punct fortificat a dispărut, dar continuarea locuirii pe teritoriul orașului s-a menținut. Evul Mediu începe cu un nivel de locuire al așezării de la Lutărie - datat din secolele V-VI - când influența popoarelor migratoare dar și cea a civilizației romane sau romano-bizantine a dus la apariția culturii Costișa-Botoșana (secolele V-VII e.n.). Pentru perioada secolelor VIII-IX, semnificativă este așezarea limitrofă de la Brășăuți-Dumbrava Roșie, care aparține culturii Dridu. Informațiile privitoare la primele două secole ale mileniului II sunt insuficiente. În schimb, se cunosc elemente legate de populația din secolului XIII, dar mai ales despre așezările medievale de la Piatra-Neamț - Bâtca Doamnei și Pietricica. Astfel, primele mențiuni scrise despre Piatra-Neamț se întâlnesc în Cronica rusească (cca. 1387-1392) sub numele de Kamena (Piatra) - în Lista orașelor valahe de la Dunare și în documentele asociate cu expediția regelui maghiar Sigismund de Luxemburg în Moldova în anul 1395, când apare prima mențiune maghiară a localității: Karácsonkő: „in terra nostra Molduana ante villam Karácsonkő”. În actul din 31 iulie 1431 prin care Alexandru cel Bun a dat Mănăstirii Bistrița două prisăci, este menționată și o "casă a lui Crăciun de la Piatra". Dreptul de târg este atestat din evul mediu, însă statutul de târg domnesc îl primește doar în anul 1453. Conform datelor strânse în Codex Bandinus (secolul al XVII-lea), Piatra a fost locuită în majoritate de maghiari și de sași. Cu timpul, Târgul Piatra capătă o mai mare importanță, aceasta și datorită constituirii aici (estimată a fi între 1468-1475) a unei Curți Domnești (menționată ulterior în mai multe rânduri - 1552, 1570, 1594), de către Ștefan cel Mare. Aceasta a exercitat o puternică influență atât în plan economic, politic, cât și administrativ, chiar dacă ea nu a fost decât o casă voievodală. În urma săpăturilor efectuate în anii 1950, atât aici, cât și la Bâtca Doamnei, au fost descoperite vestigii medievale. Marco Bandini a menționat că în anul 1646 încă mai erau vizibile ruinele vechii biserici catolice medievale.
Din punct de vedere al vestigiilor arheologice, în arealul orașului Târgu-Neamț a existat una din cele mai vechi așezări locuite din zona Moldovei, ea datând din neolitic și epoca bronzului. Cele mai vechi dovezi de locuire s-au găsit în zona Băilor Oglinzi (zona izvoarelor sărate), și anume ceramică ce datează din perioada culturii Starčevo-Criș (mileniul VI-V î.d.Hr.). Cultura aceasta a fost urmată de cultura Precucuteni (mileniul V-IV î.d.Hr.) și apoi de civilizația Cucuteni (până în mileniul III î.d.Hr.), culturi atestate de descoperirile făcute la Pometea, Lunca, Târpești, Oglinzi, etc. În anul 1847, atunci când s-au început săpăturile pentru Spitalul Orășenesc, s-au descoperit, de asemenea, urmele unei posibile cetăți dacice. În epoca feudală exista în această zonă o așezare stabilă și evoluată, care, datorită situării sale la intersecție de drumuri comerciale de mare importanță, și-a câștigat repede statutul de târg. Acest statut a fost câștigat mai ales după secolul al XII-lea, după venirea și stabilirea aici a mai multor sași din zona Flandrei, atunci când s-a adoptat pentru așezarea deja existentă modelul de organizare a orașelor transilvănene, iar ocupațiile locuitorilor s-au extins și la meșteșugurile practicate de sași. Din punct de vedere al dovezilor scrise, Târgu-Neamț este unul din cele mai vechi orașe din Moldova, fiind atestat documentar la sfârșitul anilor 1300 (Letopisețul Novgorodului - cunoscut și ca „Lista rusă de orașe”, datat între 1387-1392), din timpul domniei lui Petru vodă, când se construiește și Cetatea Neamțului. Toponimul Neamț este menționat întâia oară în lista rusă de orașe „valahe” - adică românești - întocmită între anii 1387 și 1392, unde este înscris „Neamțul în munți”. Ulterior, regele Ungariei Sigismund de Luxemburg a folosit acest toponim „ante castrum Nempch” (înaintea Cetății Neamț) într-un act emis în ziua de 2 februarie 1395, cu ocazia unei incursiuni în Moldova, urmată de o lupta la Ghindăoani, unde a fost învins de domnul Ștefan I. La 7 ianuarie 1403 toponimul Neamț apare într-un document al cancelariei Moldovei, unde domnul țării, Alexandru cel Bun, menționa pe boierul pan Sansru de la Neamț ca făcând parte din sfatul domnesc. Apoi termenul apare din ce în ce mai des în documentele vremii. Între timp, Târgu-Neamț a devenit, datorită poziției și importanței economice, Centru Vamal cu Pecete, localitate cu însemne proprii, precum cruci, săgeți ș.a.. „Pecetea cea mare” a orașului a fost folosită pe un zapis scris cu litere slavone la Neamț, la data de 25 ianuarie 1599, și avea caracteristici gotice S. CIVIUM DE NIMCZ (Sigiliul orășenilor din Neamț). În acea perioadă, în afara zonei Transilvaniei, au mai existat doar trei orașe care au avut propriul sigiliu latinesc (Baia, Roman și Câmpulung-Muscel). Datorită dezvoltării economice, Târgu-Neamț a devenit și capitală de ținut, având în perioada secolelor XV-XVI o situație foarte bună, mai ales că ținutul arondat aparținea domnitorilor, iar Cetatea Neamț era loc de adăpost pentru familiile domnești, atunci când era nevoie.
Din punct de vedere al vestigiilor arheologice, în arealul orașului Târgu Neamț a existat una din cele mai vechi așezări locuite din zona Moldovei, ele datând din neolitic și epoca bronzului. Cele mai vechi dovezi de locuire s-au găsit în zona Băilor Oglinzi (zona izvoarelor sărate), și anume ceramică ce datează din perioada culturii Starčevo-Criș (mileniul VI-V î.d. Hr.). Cultura aceasta a fost urmată de cultura Precucuteni (mileniu V-IV î.d. Hr.) și apoi civilizația Cucuteni (până în mileniul III î.d.Hr.), culturi atestate de descoperirile facute la Pometea, Lunca, Târpești, Oglinzi, etc. În anul 1847, atunci când s-au început săpăturile pentru Spitalul Orășenesc, s-au descoperit, de asemenea, urmele unei posibile cetăți dacice.
În epoca feudală exista în această zonă o așezare stabilă și evoluată, care, datorită situării sale la intersecție de drumuri comerciale de mare importanță, și-a câștigat repede statutul de târg. Acest statut a fost câștigat mai ales după secolul al XII-lea, după venirea și stabilirea aici a mai multor sași din zona Flandrei, atunci când s-a adoptat pentru așezarea deja existentă modelul de organizare a orașelor transilvănene, iar ocupațiile locuitorilor s-au extins și la meșteșugurile practicate de sași.
Din punct de vedere al dovezilor scrise, Târgu Neamț este unul din cele mai vechi orașe din Moldova, fiind atestat documentar la sfârșitul anilor 1300 (Letopisețul Novgorodului - cunoscut și ca „Lista rusă de orașe”, datat între 1387-1392), din timpul domniei lui Petru vodă, când se construiește și Cetatea Neamțului. Toponimul Neamț este menționat întâia oară în lista rusă de orașe „valahe” - adică românești - întocmită între anii 1387 și 1392, unde este înscris „Neamțul în munți”. Ulterior, regele Ungariei Sigismund de Luxemburg a folosit acest toponim „ante castrum Nempch” (înaintea Cetății Neamț) într-un act emis în ziua de 2 februarie 1395, cu ocazia unei incursiuni în Moldova, urmată de o lupta la Ghindăoani,unde a fost învins de domnul Ștefan I.
La 7 ianuarie 1403 toponimul Neamț apare într-un document al cancelariei Moldovei, unde domnul țării, Alexandru cel Bun, menționa pe boierul pan Sansru de la Neamț ca făcând parte din sfatul domnesc. Apoi termenul apare din ce în ce mai des în documentele vremii. Între timp Târgu Neamț a devenit, datorită poziției și importanței economice, Centru Vamal cu Pecete, localitate cu însemne proprii, gen cruci, săgeți ș.a.. „Pecetea cea mare” a orașului a fost folosită pe un zapis scris cu litere slavone la Neamț, la data de 25 ianuarie 1599, și avea caracteristici gotice S. CIVIUM DE NIMCZ (Sigiul orașenilor din Neamț). În acea perioadă, în afara zonei Transilvaniei, au mai existat doar trei orașe care au avut propriul sigiliu latinesc (Baia, Roman și Câmpulung-Muscel).
Datorită dezvoltării economice, Târgu Neamț a devenit și capitală de ținut, având în perioada secolelor XV-XVI o situație foarte bună, mai ales ca ținutul arondat aparținea domnitorilor, iar Cetatea Neamțului era loc de adăpost pentru familiile domnești, atunci când era nevoie.