ROMÂNIA
JUDEŢUL NEAMŢ
CONSILIUL JUDEŢEAN
HOTĂRÂRE
privind repartizarea pe unități administrativ-teritoriale a sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, estimări pentru anii 2023-2025
Consiliul Judeţean Neamţ;
Având în vedere prevederile art.33 alin.(3)-(5) și art.38 din Legea nr.273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;
Examinând referatul de aprobare nr.452/2022 al domnului Ionel Arsene, preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, întocmit în baza adresei nr.570/2022 a Administrației Județene a Finanțelor Publice Neamț;
Văzând raportul de specialitate nr.452/2022 al Direcţiei generale buget finanţe, precum şi avizele comisiilor de specialitate;
Luând act de dezbaterile din şedinţa plenului Consiliului Judeţean Neamţ;
În temeiul dispoziţiilor art.196 alin.(1) lit.„a” din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
HOTĂRĂŞTE:
Art.1: Se aprobă repartizarea pe unități administrativ-teritoriale a sumelor alocate din cotele defalcate din impozitul pe venit pentru echilibrarea bugetelor locale, pentru achitarea arieratelor provenite din neplata cheltuielilor de funcționare și/sau de capital, în ordinea cronologică a vechimii arieratelor, pentru susținerea programelor de dezvoltare locală și pentru susținerea proiectelor de infrastructură care necesită cofinanțare locală-estimări pentru anii 2023-2025, conform anexei nr.1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2: Se aprobă repartizarea pe unități administrativ-teritoriale a sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale, pentru achitarea arieratelor provenite din neplata cheltuielilor de funcționare și/sau de capital, în ordinea cronologică a vechimii arieratelor, pentru susținerea programelor de dezvoltare locală și pentru susținerea proiectelor de infrastructură care necesită cofinanțare locală-estimări pentru anii 2023-2025, conform anexei nr.2 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.3: (1) Prezenta hotărâre devine obligatorie de la data aducerii la cunoștință publică.
(2) Direcţia generală buget finanţe va dispune măsurile necesare aducerii la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri.
Art.4: Secretarul general al judeţului va asigura comunicarea prezentei hotărâri autorităţilor şi instituţiilor publice interesate prin intermediul Serviciului gestionarea documentelor, evidența lucrărilor consiliului județean și publicarea monitorului oficial local.
PREŞEDINTE
Ionel ARSENE
CONTRASEMNEAZĂ:
SECRETARUL GENERAL AL JUDEŢULUI
Daniela SOROCEANU
Piatra Neamț
Nr. 5 din 26.01.2022
Prezenta hotărâre a fost adoptată cu respectarea prevederilor legale privind majoritatea de voturi.
Nr. total al aleșilor județeni în funcție 35 Voturi „pentru” 34
Nr. total al aleșilor județeni prezenți 35 Voturi „împotrivă” 0
Nr. total al aleșilor județeni absenți 0 Abțineri 0
Nr. total al aleșilor județeni care nu participă la dezbatere și la vot 1