ROMÂNIA

JUDEŢUL  NEAMŢ

CONSILIUL  JUDEŢEAN

 

HOTĂRÂRE

 

privind aprobarea solicitării de constituire a unui drept de folosință gratuită, în favoarea Județului Neamț, pe perioadă determinată, în ceea ce privește unele imobile – terenuri aparținând Comunei Secuieni, necesare realizării unui proiect de interes public județean

 

Consiliul Judeţean Neamţ;

Examinând referatul de aprobare nr.3.176/2023 al domnului Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț;

Văzând raportul de specialitate nr.3.176/2023 al Direcției de management, precum și avizele comisiilor de specialitate;

Luând act de dezbaterile din şedinţa plenului Consiliului Judeţean Neamţ

În temeiul dispoziţiilor art.5 lit.„bb” – „ee”, art.139 alin.(1)–(3), art.182 alin.(4), art.228 alin.(3), art.108 lit.„d”, ale art.173 alin.(1) lit.„c”, alin.(5) lit.„m”, „n”, „o”, precum și ale art.196 alin.(1) lit.„a” din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

 

 

HOTĂRĂŞTE:

 

 

Art.1: Se aprobă solicitarea de constituire, în favoarea Județului Neamț, a unui drept de folosință gratuită a unor bunuri imobile (terenuri) aflate în domeniul privat al Comunei Secuieni, județul Neamț, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, pe perioadă determinată, respectiv 25 ani, în scopul realizării proiectului ”Porțile Neamțului”.

Art.2: Direcţia de management va întreprinde măsurile necesare aducerii la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri.

Art.3:  Prezenta hotărâre devine obligatorie de la data comunicării.

Art.4: Secretarul general al judeţului va asigura comunicarea prezentei hotărâri autorităţilor și instituţiilor publice interesate, prin intermediul Serviciului gestionarea documentelor, evidența lucrărilor consiliului județean și publicarea monitorului oficial local.

 

  

 

PREŞEDINTE

 Ionel ARSENE

 

 

 

CONTRASEMNEAZĂ:

SECRETARUL GENERAL AL JUDEŢULUI

Daniela SOROCEANU

 

 

 

Piatra Neamț

Nr. 43 din 23.02.2023

 

Prezenta hotărâre a fost adoptată cu respectarea prevederilor legale privind majoritatea de voturi.

Nr. total al aleșilor județeni în funcție 35                                               Voturi „pentru” 22

Nr. total al aleșilor județeni prezenți  35                                                Voturi „împotrivă” 13

Nr. total al aleșilor județeni absenți  0                                                    Abțineri 0

 Nr. total al aleșilor județeni care nu participă la dezbatere și la vot 0

 

Anexe

  • anexa la HCJ nr. 43.PDF