ROMÂNIA
JUDEŢUL NEAMŢ
CONSILIUL JUDEŢEAN
HOTĂRÂRE
privind aprobarea unei asocieri cu Federația Română de Dans Sportiv în vederea realizării unei acțiuni de interes public județean
Consiliul Judeţean Neamţ;
Având în vedere prevederile art.2 alin.(1), art.3 alin.(1) și ale art.18¹ alin.(2) lit.”d” din Legea educației fizice și sportului nr.69/2000, cu modificările și completările ulterioare;
Examinând referatul de aprobare nr.16.879/2023 al domnului Ion Asaftei, preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, întocmit în baza adreselor nr.264 și nr.305/2023 ale Federației Române de Dans Sportiv;
Văzând rapoartele de specialitate nr.16.879/2023 al Direcţiei generale buget finanţe și nr.22.188/2023 al Direcţiei generale juridice, achiziții și protocol, precum şi avizele comisiilor de specialitate;
Luând act de dezbaterile din şedinţa plenului Consiliului Judeţean Neamţ;
În temeiul dispoziţiilor art.5 lit.„bb” – „ee”, art.139 alin.(1)–(3), art.182 alin.(4), art.228 alin.(3), art.173 alin.(1) lit.„e”, alin.(5) lit.„f” și alin.(7) lit.„a”, precum și ale art.196 alin.(1) lit.„a” din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
HOTĂRĂŞTE:
Art.1: (1) Se aprobă asocierea Judeţului Neamţ, prin Consiliul Judeţean Neamţ, cu Federația Română de Dans Sportiv, în vederea realizării unei acțiuni de interes public județean, respectiv organizarea competiției WDSF International Standard & Latin – Romanian Dance Festival, acțiune care se va desfășura în perioada 30 septembrie – 1 octombrie 2023, la Sala Polivalentă din municipiul Piatra-Neamț, județul Neamț.
(2) Se aprobă contribuţia financiară a Judeţului Neamţ, în vederea realizării acțiunilor prevăzute la alin.(1), în cuantum de 100.000 lei.
(3) Se aprobă Acordul de asociere dintre Judeţul Neamţ și Federația Română de Dans Sportiv, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2: (1) Prezenta hotărâre devine obligatorie de la data comunicării.
(2) Direcţia generală buget, finanţe va aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri, iar Direcţia generală juridică, achiziții și protocol va lua măsurile ce se impun pentru încheierea acordului de asociere.
Art.3: Secretarul general al judeţului va asigura comunicarea prezentei hotărâri autorităţilor şi instituţiilor publice interesate prin intermediul Serviciului gestionarea documentelor, evidența lucrărilor consiliului județean și publicarea monitorului oficial local.
PREŞEDINTE
Ion ASAFTEI
CONTRASEMNEAZĂ:
SECRETARUL GENERAL AL JUDEȚULUI
Daniela SOROCEANU
Piatra Neamț
Nr. 190 din 25.08.2023
Prezenta hotărâre a fost adoptată cu respectarea prevederilor legale privind majoritatea de voturi.
Nr. total al aleșilor județeni în funcție 34 Voturi „pentru” 34
Nr. total al aleșilor județeni prezenți 34 Voturi „împotrivă” 0
Nr. total al aleșilor județeni absenți 0 Abțineri 0
Nr. total al aleșilor județeni care nu participă la dezbatere și la vot 0