ROMÂNIA
JUDEŢUL NEAMŢ
CONSILIUL JUDEŢEAN
HOTĂRÂRE
privind luarea unor măsuri referitoare la unele mijloace fixe aflate în proprietatea Județului Neamț
Consiliul Judeţean Neamţ;
Având în vedere prevederile art.1 și 2 din Ordonanţa Guvernului nr.112/2000 pentru reglementarea procesului de scoatere din funcţiune, casare şi valorificare a activelor corporale care alcătuiesc domeniul public al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale Hotărârii Guvernului nr.2139/2004 pentru aprobarea Catalogului privind clasificarea şi duratele normale de funcţionare a mijloacelor fixe, cu modificările și completările ulterioare;
Examinând referatul de aprobare nr.30.424/2023 al domnului Ion Asaftei, preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, întocmit în baza adreselor nr.2.433 și nr.2460/2023 ale Complexului Muzeal Național Neamț, precum și adresei nr.2924403/2023 a Inspectoratului pentru Situații de Urgență „PETRODAVA” al Județului Neamț;
Văzând raportul de specialitate nr.30.424/2023 al Direcției de management și proiecte sociale, precum şi avizele comisiilor de specialitate;
Luând act de dezbaterile din şedinţa plenului Consiliului Judeţean Neamţ;
În temeiul dispoziţiilor art.5 lit.„bb” – „ee”, art.139 alin.(1) –(3), art.182 alin.(4), art.228 alin.(3), art.173 alin.(1) lit.„c”, alin.(5) lit.„b”, art.361 alin.(2) și ale art.196 alin.(1), lit.„a” din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
HOTĂRĂŞTE:
Art.1: (1) Se aprobă trecerea din domeniul public al Judeţului Neamţ în domeniul privat al acestuia, a bunurilor cu o valoare totală de 99.880,00 lei, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
(2) Se aprobă scoaterea din funcţiune, valorificarea și, respectiv, casarea, după caz, a bunurilor prevăzute la alin.(1).
(3) Operațiunile prevăzute la alin.(2) vor fi efectuate de administratorii bunurilor, respectiv, Complexul Muzeal Național Neamț și Inspectoratul pentru Situații de Urgență „PETRODAVA” al Județului Neamț.
(4) Sumele rezultate din valorificare, după deducerea cheltuielilor aferente operațiunilor de casare, se fac venit la bugetul Județului Neamț.
Art.2: (1) Prezenta hotărâre devine obligatorie de la data comunicării.
(2) Direcția de management și proiecte sociale din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Judeţean Neamţ va întreprinde măsurile necesare pentru aducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri.
Art.3: Secretarul general al judeţului va asigura comunicarea prezentei hotărâri autorităţilor şi persoanelor interesate, prin intermediul Serviciului gestionarea documentelor, evidenţa lucrărilor Consiliului Judeţean şi publicarea monitorului oficial local.
PREŞEDINTE
Ion ASAFTEI
CONTRASEMNEAZĂ:
SECRETARUL GENERAL AL JUDEŢULUI
Daniela SOROCEANU
Piatra Neamț
Nr. 249 din 28.11.2023
Prezenta hotărâre a fost adoptată cu respectarea prevederilor legale privind majoritatea de voturi.
Nr. total al aleșilor județeni în funcție 33 Voturi „pentru” 30
Nr. total al aleșilor județeni prezenți 30 Voturi „împotrivă” 0
Nr. total al aleșilor județeni absenți 3 Abțineri 0
Nr. total al aleșilor județeni care nu participă la dezbatere și la vot 0