Buget de dezvoltare pentru județul Neamț în 2025!
În ședința Consiliului Județean din 26 martie, a fost aprobat bugetul județului Neamț pentru anul 2025, în valoare totală de 650.169.020 lei.
Bugetul este orientat clar către dezvoltare. Pentru secțiunea de investiții s-a alocat , anul acesta, un buget de 293.918.020 lei, față de 115.481.882 lei în 2024, ceea ce reprezintă o creștere de 155%. Este un semnal clar că, indiferent de contextul economic, investițiile în județ sunt tratate ca o prioritate.
Exemple de proiecte de investiții:
– Construirea unei clădiri noi pentru Centrul Militar Județean;
– Finalizarea podului de la Luțca;
– Realizarea a două drumuri județene noi: DJ 156E Luminiș–Negulești și DJ 280 Stănița–limita cu județul Vaslui;
– Amenajarea unui popas turistic lângă scările care duc spre Vârful Toaca din Masivul Ceahlău;
– Finalizarea si darea în folosință a 8 locuințe protejate și 2 centre de zi pentru persoane cu dizabilități, la Tașca și la Pipirig;
– finalizarea proiectelor POR care includ locuințe protejate și centre de zi la Roman;
– Spitalul Județean va fi adus la standardele pe care le merită comunitatea;
– muzeele și teatrul vor fi sprijinite pentru a deveni adevărate repere culturale și educaționale ale județului.
De asemenea, serviciile sociale primesc o alocare importantă: 211.909.000 lei, adică aproximativ 32,6% din întregul buget. Sunt fonduri necesare pentru funcționarea centrelor rezidențiale pentru copii și adulți cu dizabilități, cămine de bătrâni și unități medico-sociale.
Consilierii județeni au înțeles importanța acestor investiții și au votat un buget care pune dezvoltarea județului Neamț pe primul loc.
Foto
https://www.facebook.com/photo/?fbid=994623479472054&set=a.222031133397963