Campanie de sterilizare gratuită a câinilor

Consiliul Județean Neamț, prin Compartimentul Protectia Animalelor, continuă implementarea programului județean de sterilizare și microcipare gratuită a câinilor deținuți de persoane fizice care au domiciliul sau reședința în județul Neamț. Acest demers urmărește reducerea numărului câinilor fără stăpân și sprijinirea proprietarilor în privința respectării obligațiilor legale.

Această etapă din cadrul campaniei de sterilizare se va desfășura în perioada 25–28 august 2025, în comuna Grumăzești, la Sala Sporturilor, situată pe strada Principală nr. 4A.

Programările se fac exclusiv telefonic la numărul 0722.153.232.
În cazul în care solicitantul nu poate fi preluat imediat, organizatorii vor reveni cu un apel sau pot primi un mesaj pe WhatsApp la același număr, în vederea programării.

Pentru a beneficia de aceste servicii gratuite, câinii trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

* să aparțină unei persoane cu domiciliul sau reședința în județul Neamț;
* să nu fie hrăniți cu cel puțin 12 ore înainte de intervenția chirurgicală;
* să aibă vârsta minimă de 6 luni în cazul femelelor și 8 luni în cazul masculilor.

Conform OUG nr. 155/2001 și HG nr. 1059/2013, cu modificările și completările ulterioare, proprietarii au obligația legală de a identifica câinii prin microcip și de a-i înregistra în RECS (Registrul de Evidență a Câinilor cu Stăpân). De asemenea, câinii de rasă comună trebuie sterilizați.

Nerespectarea acestor obligații se sancționează cu amenzi cuprinse între 5.000 și 10.000 de lei.

Încurajăm toți deținătorii de câini din județul Neamț să profite de această oportunitate, care aduce beneficii atât pentru sănătatea animalelor, cât și pentru siguranța și bunăstarea comunităților.

Foto
https://www.facebook.com/photo/?fbid=1098240062443728&set=a.222031150064628