Mai mulți angajați ai Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț au participat, astăzi, 8 februarie, la o întâlnire cu Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț, în cadrul căreia s-a discutat despre nemulțumirile salariale ale angajaților unității spitalicești. „Am mediat astăzi o întâlnire între conducerea Spitalului Județean Piatra Neamț și reprezentații asistenților medicali. Aceștia și-au exprimat nemulțumirea față de faptul că veniturile li s-au diminuat timp de trei luni consecutiv. Am descoperit că oamenii nu știau care au fost motivele pentru care în ultimele luni au avut venituri mai mici și am fost surprins să constat că reprezentanții sindicatelor, precum și reprezentanții salariaților neafiliați nu și-au informat în mod corect colegii pe care îi reprezintă despre prevederile legale. În urma discuțiilor, s-a stabilit că diferențele de venit sunt consecința includerii normei de hrană în sporul de 30% și a creșterii numărului de salariați. Vom analiza în perioada următoare modul în care se vor calcula sporurile, astfel încât să nu mai existe fluctuații mari de la o lună la alta. În plus, am solicitat astăzi Guvernului României și ministerelor de resort excluderea indemnizației de hrană din procentul de 30% aferent sporurilor. De când ocup funcția de președinte al Consiliului Județean, nu am refuzat niciodată o solicitare venită din partea conducerii Spitalului Județean și nici nu o voi face, atît timp cât aceasta va duce la creșterea calității actului medical sau la îmbunătățirea condițiilor din această unitate spitalicească. Atât pentru mine, cât și pentru întreaga echipă a Consiliului Județean, sănătatea nemțenilor dar și asigurarea condițiilor de muncă pentru salariații instituțiilor din județ aflate în coordonarea noastră sunt extrem de importante“, a declarat Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț.