Începutul acestui an a adus, specialiștilor din cadrul Spitalului Orășenesc „Sf. Ierarh Nicolae“ Bicaz, aparatură medicală extrem de necesară pentru buna desfășurare a activității sanitare. Dotările se datorează și susținerii financiare asigurate de către Consiliul Județean Neamț, care a alocat pe 20 decembrie 2023 suma de 500.000 de lei prin intermediul unui acord de parteneriat.
„Am avut la Consiliul Județean o solicitare de la Spitalul Orășenesc «Sf. Ierarh Nicolae» Bicaz pentru suma de 500.000 de lei și am alocat acești bani printr-un acord de parteneriat, astfel încât să se achiziționeze echipamentele medicale necesare pentru buna desfășurare a activității. Mă bucur că unitatea sanitară a avut și sprijinul ministrului sănătății, pentru că au existat fonduri importante și de la ministerul de resort pentru achiziții de aparatură. Mereu am pus în centrul atenției instituției noastre, când am avut în vedere domeniul Sănătății, atât specialistul care trebuie să își desfășoare activitatea în cele mai bune condiții, cât și cetățeanul, care nu se duce la spital de bine ce îi este…! Un medic, o asistentă, oricât de bine intenționat ar fi, nu poate face minuni dacă nu are la îndemână aparatura necesară în spital, în cabinet. Ca să vină în sprijinul pacientului, specialistul trebuie ajutat. Iar la rândul său, bolnavul simte că nu este uitat de către autorități, că se fac eforturi pentru a i se asigura condiții de tratament, de cazare, pe perioada spitalizării. Vom continua și în 2024 să susținem derularea de proiecte în spitalele din județ. Anul trecut am alocat fonduri și pentru Spitalul Orășenesc «Sf. Dimitrie» din Târgu-Neamț, ca să achiziționeze și monteze un lift exterior în cadrul Corpului Cardiologie – Pediatrie, și pentru reabilitări, recompartimentări și renovarea Secției Chirurgie Generală, etajul 2, din cadrul Pavilionului C1. În cadrul acestor proiecte s-a colaborat cu administrația publică locală, spitalul fiind de interes orășenesc. Și anul acesta vom continua să susținem domeniul sanitar nemțean. Avem câteva proiecte mari și esențiale pentru Spitalul Județean de Urgență Piatra-Neamț. Consiliul Județean a avut mereu în prim-plan soluționarea problemelor din sănătate, doar că este un domeniu vast, cu foarte multe aspecte pentru care se găsesc greu soluții și lucrurile nu se îmbunătățesc de la o zi la alta. Plus că mereu apar noi și noi probleme“, a declarat Ion Asaftei, președintele Consiliului Județean Neamț.
Dotările făcute la spitalul din Bicaz la începutul acestui an sunt în valoare de 1,78 milioane de lei și sunt echipamente medicale de ultimă generație, necesare în procesul de diagnosticare și tratament: un aparat de drenaj limfatic, o baie galvanică patrucelulară, nouă injectomate, opt aspiratoare de secreții portabile, un ecograf cardio cu două sonde, opt monitoare pentru funcții vitale, un ecograf urologie, un aparat pentru drenajul limfatic, un sistem de testare la efort, un aparat multifuncțional pentru kinetoterapie, nouă sterilizatoare de aer cu prindere pe perete, etc.

Foto
https://www.facebook.com/photo/?fbid=712502197684185&set=pcb.712502324350839