Astăzi, în sala „Calistrat Hogaș” din cadrul Consiliului Județean Neamț, a avut loc deschiderea oficială a Olimpiadei de informatică pe echipe – IIOT- etapa națională. Concursul se va desfășura în perioada 4-7 martie 2025, la Colegiul Național de Informatică din Piatra Neamț. Evenimentul reunește peste 200 de elevi și profesori din România, Italia, Republica Moldova și Ungaria, alături de 50 de membri ai comisiilor naționale din mediul universitar și preuniversitar.
Vicepreședintele Consiliului Județean Neamț, Ioan Asaftei, a fost prezent la festivitatea de deschidere și a transmis mesajul Președintelui Daniel-Vasilică Harpa, prin care a exprimat admirația pentru elevii și profesorii care contribuie la dezvoltarea unei generații pregătite pentru provocările viitorului:
„Competițiile de acest nivel nu doar că încurajează performanța, ci și pregătesc tinerii pentru o lume în continuă evoluție, în care tehnologia joacă un rol esențial. Neamțul are privilegiul de a fi gazda acestor evenimente de prestigiu, iar noi, la nivel local, vom continua să sprijinim astfel de inițiative care pun județul pe harta excelenței educaționale.”
Aflat în centrul evenimentului, Colegiul Național de Informatică Piatra-Neamț a fost selectat pentru a deveni Centru de Excelență în Tehnologia Informației în cadrul proiectului „Promovarea și susținerea excelenței în educație prin dezvoltarea competențelor în disciplina Tehnologia Informației” pe care Ministerul Educației și Cercetării îl implementează cu sprijinul financiar acordat de Guvernul Japoniei.
Un moment deosebit în cadrul acestei manifestări a fost prezența delegației Ambasadei Japoniei la București, reprezentată de Hiroshi Kudo, Consilier, Prim Colaborator, și Ryo Taniguchi, Cercetător.
Succes tuturor participanților!
Foto
https://www.facebook.com/photo/?fbid=977891361145266&set=pcb.977891571145245