Vești bune de la Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț !
Lucrările de igienizare și reabilitare a Secției de Neurologie au fost finalizate!
S-au refăcut complet pereții și tavanele, s-au folosit vopsele lavabile speciale pentru mediu medical. S-a montat pardosea Tarkett, rezistentă la trafic intens și s-a pus tapet antibacterian, ușor de întreținut. De asemenea, tâmplăria a fost înlocuită cu una nouă, cu izolare termică și fonică superioare, sistemul de iluminat este modern și eficient energetic, instalația termică și instalația sanitară sunt și ele complet noi.
„ Modernizarea de la Neurologie face parte din programul amplu de reabilitare a secțiilor celei mai mari unități sanitare din județul nostrum, pe care, împreună cu echipa de conducere a Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț, ne-am propus să îl derulăm etapizat. Prin această investiție la secția de neurologie am dorit să oferim un spațiu sigur, adaptat cerințelor moderne, de care să se bucure nu doar cadrele sanitare care își desfășoară activitatea aici, ci mai ales pacienții. Iar îmbunătățirea condițiilor din spital nu se va opri aici. Avem soluții și pentru restul secțiilor și le vom pune în practică, astfel încât oamenii de la noi să nu mai caute spitale și tratamente în alte județe. ” -a declarat Daniel – Vasilică Harpa, Președintele Consiliului Județean Neamț.
Foto
https://www.facebook.com/photo/?fbid=997551455845923&set=pcb.997550895845979