Trei dintre centrele de protecție socială pentru adulți aflate în subordinea Consiliului Județean Neamț au participat la
Festivalul Național – Concurs de Teatru, ediția a VIII-a, “De-ale lui Caragiale”, eveniment dedicat promovării artei dramatice în rândul beneficiarilor din centrele de asistență socială din întreaga țară, organizat de DGASPC Prahova.
Complexul Rezidențial de Servicii Sociale “Barbara Stamm” din Păstrăveni – care poate fi un model de bune practici în privința îngrijirii și a preocupării de a dezvolta deprinderi de viață normală pentru tinerii și adulții cu dizabilități- a impresionat publicul și juriul prin interpretarea spectacolului intitulat „Drumul Crucii”, iar talentul beneficiarilor și munca din umbră a specialiștilor au fost răsplătite cu Premiul pentru Imagine și Mișcare Scenică.
Trupa de teatru a CRSS Roman a participat cu piesa “Dănilă Prepeleac” de Ion Creangă și a obținut Locul I la secțiunea “Adulți”.
Iar beneficiarii de la Complexul de Servicii pentru Persoane Adulte cu Dizabilități Dragomirești s-au întors cu premiul pentru cea mai bună regie a spectacolului “Două loturi “ de Ion Luca Caragiale.
Este cea mai bună dovadă că grija, înțelegerea, acceptarea și ajutorul acordat continuă să dea roade.
Consiliul Județean Neamț este alături de beneficiari și de toți cei care sunt dedicați asistenței sociale!
Împreună putem face Lumea mai bună !

Foto
https://www.facebook.com/photo/?fbid=1055806593353742&set=pcb.1055806926687042