La inițiativa Doamnei Audrey Azoulay, Directorul General al UNESCO, și cu sprijinul Excelenței Sale, Doamna Simona-Mirela Miculescu, Ambasador extraordinar și plenipotențiar al României la UNESCO și Președinte al Conferinței Generale UNESCO, județul Neamț a fost reprezentat într-un eveniment de prestigiu, dedicat promovării operelor de artă din colecția mondială UNESCO.
Cu această ocazie, printre exponate s-a aflat și vasul de Cucuteni recent restaurat la Paris, de către specialiștii Complexului Muzeal Național Neamț – Dr. Constantin Preoteasa, cercetător științific, și Dumitru Bostan, restaurator și artist plastic, a căror activitate a fost elogiată ca exemplu de bune practici în restaurarea și conservarea patrimoniului cultural. Colecția de artă UNESCO include peste 1800 de opere din lumea întreagă, iar vasul de Cucuteni este cea mai veche dintre acestea, având peste 5500 de ani.
Pentru Consiliul Județean Neamț, susținerea acestui proiect reprezintă o premieră absolută, fiind vorba nu doar o realizare tehnică, ci și o confirmare a angajamentului instituției față de protejarea, cercetarea, valorificarea și promovarea patrimoniului cultural național și internațional. Sprijinirea unor astfel de inițiative reprezintă o excelentă oportunitate de a aduce în atenția publicului, atât eforturile specialiștilor, cât și patrimoniul județului Neamț și al României.
Doamna Ambasador Simona-Mirela Miculescu a apreciat contribuția Consiliului Județean Neamț în acest demers internațional de promovare a valorilor istorice și culturale ale României și județului Neamț, din cadrul primului proiect de restaurare-conservare a unei opere din colecția de artă UNESCO.
Foto
https://www.facebook.com/photo/?fbid=1057585036509231&set=pcb.1057585119842556