Teatrul Tineretului din Piatra-Neamț primește peste 4,3 milioane de lei prin Hotărâre de Guvern
A fost publicată în Monitorul Oficial al României Hotărârea Guvernului nr. 576/2025, privind repartizarea sumelor corespunzătoare cotei prevăzute la art. 6 alin. (1) lit. e) din Legea bugetului de stat pe anul 2025 nr. 9/2025. Aceste fonduri sunt alocate cu destinație specială, exclusiv pentru finanțarea instituțiilor publice de spectacole din subordinea autorităților administrației publice locale, respectiv teatre, opere și filarmonici.
Teatrul Tineretului din Piatra-Neamț va beneficia de o alocare în valoare de 4.381.110,03 lei, sumă care va sprijini activitatea artistică și funcționarea instituției în perioada următoare.
„Această alocare este o dovadă clară că există o colaborare eficientă între Consiliul Județean Neamț, Ministerul Culturii și Guvernul României. Fondurile vin într-un moment foarte potrivit, mai ales că ne pregătim pentru Festivalul de Teatru, un eveniment de tradiție care ne pune pe harta culturală națională. Vom continua să susținem instituțiile noastre de cultură, care contribuie esențial la identitatea și prestigiul județului Neamț”, a declarat președintele Consiliului Județean Neamț – Daniel-Vasilică Harpa.