Vacanțe Muzicale – Ediția Jubiliară 50 – la final
Cea de-a 50-a ediție a Festivalului Internațional Vacanțe Muzicale s-a încheiat într-o atmosferă grandioasă, cu o Seară de Gală dedicată operei. Evenimentul final a fost susținut de Orchestra Operei Naționale Române din Iași, în fața unui public numeros și emoționat.
Concertul de gală a adus pe scenă momente de înaltă ținută artistică, interpretări care au ridicat publicul în picioare și au fost răsplătite cu aplauze îndelungate. Emoția s-a simțit în fiecare notă, iar finalul serii a fost marcat de un foc de artificii, care a încheiat simbolic această ediție aniversară.
“Consiliul Județean Neamț va continua să facă din Vacanțele muzicale – o manifestare de elită, o tradiție care va dăinui și în anii care vin, fiind un punct de reper în viața culturală a județului nostru. Mulțumim tuturor: artiștilor care ne-au onorat cu prezența, publicului numeros și primitor și -nu în ultimul rând -tuturor celor care s-au implicat în organizarea și succesul binemeritat al acestui eveniment!”
Daniel-Vasilică Harpa,
președintele Consiliului Județean Neamț.