În vizită la Teatrul Tineretului

Președintele Daniel- Vasilică Harpa continuă vizitele neanunțate la instituțiile din subordinea Consiliului Județean Neamț. De această dată, s-a oprit la Teatrul Tineretului, unde a asistat – pentru puțin timp – la cursurile din cadrul ȘCOLII DE VARĂ.

„Am mers la teatru, ce-i drept, de această dată …neinvitat. Am vrut să văd cum a început acest proiect dedicat tinerilor actori, studenți și elevi. Este prima ediție, propusă de actorul și profesorul Paul Chiribuță, cel care m-a convins că Teatrul Tineretului trebuie să redevină un laborator de creație și o rampă de lansare pentru tinerii artiști. N-am reușit să vorbesc cu studenții sau elevii înscriși, să văd cât de bine se simt la noi și cât de mult le place aceasta provocare, dar cu siguranță vor împărtăși impresiile lor la final. Mă bucur că i-am găsit pe scenă și că, deși e perioada concediilor, teatrul este deschis și activitatea continuă. Nu ne rămâne decât să le urăm succes tuturor și să ne revedm sănătosi la debutul noii stagiuni, la toamnă!”
Daniel-Vasilică Harpa
Președintele Consiliului Județean Neamț

Foto
https://www.facebook.com/photo/?fbid=1081312764136458