Întâlnire pentru soluții de finanțare a Asociației Cluster “Produs în Neamț”

Președintele Consiliului Județean Neamț, Daniel-Vasilică Harpa, s-a întâlnit recent cu Bogdan Pușcașu, director executiv al Asociației Cluster „Produs în Neamț” și cu Daniel Vasiliu Macovei, managerul Grupului de Acțiune Locală (GAL) „Drumurile Bistriței”. Scopul întâlnirii a fost identificarea unor soluții de finanțare pentru susținerea și dezvoltarea activității Asociației Cluster. La discuții a fost invitat și profesorul universitar Ștefan Gavril, coordonatorul catedrei de Agroeconomie din cadrul Facultății de Agricultură a Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad” din Iași. Prezența sa a adus un plus de valoare întâlnirii, prin expertiza vastă în domeniul agroeconomiei.

Soluții propuse pentru finanțare:
• Pe termen lung: Inițierea unor proiecte de investiții în agricultură, turism, IT, digitalizare, mică industrie, artizanat și meșteșuguri.
• Pe termen scurt: Implementarea de tehnologii moderne și realizarea unor transferuri de know-how și inovații din zona de cercetare către membrii asociației. De asemenea, posibilitatea accesării unor vouchere de 10.000 de euro prin Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est (ADRNE), de către membrii eligibili ai Clusterului.
Investiții în infrastructura de vânzare:
Un alt punct important al discuției a vizat oportunitatea dezvoltării unei piețe agroalimentare – fizice sau virtuale – pentru valorificarea produselor agricole rămase nevândute. Totodată, s-a propus implicarea celor 6 GAL-uri din județul Neamț, care să sprijine producătorii locali prin proiecte și inițiative adaptate nevoilor acestora.

Săptămâna viitoare, discuțiile vor continua în cadrul unei întâlniri extinse, ce va reuni toți membrii Cluster „Produs în Neamț” și reprezentanți ai Grupurilor de Acțiune Locală din județ.

„Întâlnirea a fost binevenită, iar prezența domnului profesor universitar Ștefan Gavril a avut un rol deosebit, acesta având o experiență bogată în problematica agroeconomiei. Trebuie să ne aplecăm mai mult asupra beneficiilor acestei asociații și încurajez accesul la tehnologie și dezvoltare. Membrii asociației trebuie să fie mai bine promovați și susținuți, astfel încât să devenim mai cunoscuți. Să nu uităm că această asociație a fost înființată pentru dezvoltarea și promovarea produselor și serviciilor locale, valorificarea materiilor prime naturale locale care diferențiază zona noastră de alte regiuni, iar toate acestea pot aduce aprecierea produselor din Neamț în întreaga lume.”- a declarat Daniel-Vasilică Harpa, Președintele Consiliului Județean Neamț

Foto
https://www.facebook.com/photo/?fbid=1093514036249664&set=pcb.1093515202916214