Pași importanți spre realizarea noului Spital Județean de Urgență Piatra-Neamț
Proiectul „Construire sediu nou pentru Spitalul Județean de Urgență Piatra-Neamț, județul Neamț, cu funcțiuni și tehnologii inovative pentru protejarea climei și digitalizare”, este mai aproape de realizare.
A fost semnat contractul de proiectare și execuție lucrări, a fost emis ordinul de începere pentru proiectul tehnic, iar firma desemnată are obligația contractuală de a-l finaliza în maximum patru luni. Suma necesară proiectului tehnic a fost alocată Consiliului Județean prin Hotărâre de Guvern.
În paralel, s-a finalizat studiul de fezabilitate pentru drumul de acces către zona noului spital. Totodată, în privința utilităților necesare funcționării acestuia, proiectul pentru rețeaua de gaz va fi implementat de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „Metropolitan Gaz“ Neamț, soluția pentru alimentarea cu energie a fost stabilită împreună cu cei de la Delgaz Grid, Consiliul Județean punând la dispoziție terenul necesar pentru noua rețea, iar pentru alimentarea cu apă și canalizare urmează să fie agreată varianta tehnică împreună cu operatorul regional Compania Județeană APA SERV S.A..
În ceea ce privește finanțarea construcției propriu-zise, pe fondul deciziilor guvernamentale recente, aceasta va fi clarificată prin memorandum, astfel încât proiectul să fie susținut din surse stabile și predictibile.
„Noul Spital Județean de Urgență Piatra-Neamț nu mai este doar un plan, ci un proiect care prinde contur, etapă cu etapă. Am promis că vom face toate demersurile pentru ca Neamțul să aibă un spital modern, sigur și adaptat nevoilor actuale ale pacienților și ale personalului medical. Astăzi putem spune cu încredere că suntem mai aproape de realizarea acestui obiectiv major pentru județul nostru”, a declarat Daniel-Vasilică Harpa, președintele Consiliului Județean Neamț
Foto
https://www.facebook.com/photo/?fbid=1110270054574062&set=a.222031150064628