Ședință extraordinară a Consiliului Județean Neamț – 28 august 2025
Astăzi, Consiliul Județean Neamț s-a întrunit în ședință extraordinară pentru a dezbate și aproba o serie de proiecte importante pentru nemțeni. Hotărârile adoptate s-au concentrat atât pe investițiile în sănătate și infrastructură, cât și pe sprijinirea educației, culturii și serviciilor sociale.
Sănătate
Consiliul Județean Neamț va susține financiar, cu suma de 238 mii lei, reabilitarea instalației de fluide medicale la Spitalul Orășenesc „Sf. Ierarh Nicolae” Bicaz – un demers esențial pentru siguranța și îngrijirea pacienților.
S-a aprobat majorarea alocației de hrană pentru pacienții internați la Spitalul de Psihiatrie „Sf. Nicolae” Roman, aceasta ajungând la 33 lei/zi/bolnav, măsură care va asigura condiții mai bune de recuperare.
Asistență socială
Pentru o mai bună protecție a persoanelor vulnerabile, s-a aprobat înființarea Serviciului Social Asistent Personal Profesionist în cadrul DGASPC Neamț, precum și regulamentul de funcționare al acestuia. Este un pas important pentru sprijinirea persoanelor cu dizabilități și a familiilor lor.
Infrastructură rutieră
O decizie importantă pentru dezvoltarea județului este reprezentată de actualizarea indicatorilor tehnico-economici ai Proiectului integrat de modernizare, consolidare și reabilitare a drumurilor și podurilor județene, care asigură conectarea la rețeaua TEN-T. Valoarea totală a investiției a fost stabilită la 164,14 milioane lei (inclusiv TVA), din care lucrările de construcții-montaj însumează 157,09 milioane lei (inclusiv TVA). Contribuția Județului Neamț, prin bugetul local, este de 1,64 milioane lei (inclusiv TVA).
Prin această actualizare, se asigură implementarea optimă a proiectului ce vizează modernizarea celor 7 tronsoane de drumuri județene, obiective strategice pentru conectivitatea și mobilitatea la nivel regional și european.
Educație
Consilierii județeni au aprobat valoarea unitară lei/kilometru aferentă sumei forfetare lunare și stabilirea sumei forfetare pe zi, aferentă fiecărei tranșe de 1 kilometru, pe o distanță de la 1 la 50 de kilometri de care va beneficia fiecare elev din județul Neamț pe parcursul anului școlar 2025-2026, care nu este școlarizat în localitatea de domiciliu și nu beneficiază de existența unor servicii de transport public, curse școlare, transport cu mijloacele de transport aparținând unităților de învățământ sau consiliilor locale. Elevii navetiști beneficiază astfel de compensații rapide, reducându-se riscul de absenteism.
Cultură și patrimoniu
Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu” Neamț primește în administrare un teren de 600 mp, în vederea extinderii. În plus, s-a aprobat documentația tehnică și finanțarea proiectului de Reabilitare Corp A+B al acesteia, cu o valoare totală de 9,22 milioane lei, din care peste 8,5 milioane lei vor fi finanțați prin Programul Regional Nord-Est 2021–2027.
„Prin proiectele adoptate astăzi, demonstrăm că dezvoltarea județului Neamț înseamnă investiții în sănătate, educație, infrastructură și cultură. Fiecare hotărâre aprobată răspunde unei nevoi reale a comunității noastre – de la spitale mai bine dotate și servicii sociale adaptate beneficiarilor, până la drumuri modernizate și instituții de cultură pregătite pentru viitor. Continuăm să construim un județ orientat spre oameni și cu deschidere către dezvoltare“, a declarat Daniel-Vasilică Harpa, președintele Consiliului Județean Neamț
Foto
https://www.facebook.com/photo/?fbid=1110405864560481&set=pcb.1110406081227126