Întâlnire de lucru între președintele Consiliului Județean Neamț și primarii comunelor de pe Valea Muntelui

Președintele Consiliului Județean Neamț, Daniel Vasilică Harpa, s-a întâlnit astăzi, pe teren, cu primarii comunelor de pe Valea Muntelui – Borca, Farcașa, Poiana Teiului, Grințieș, Hangu și Ceahlău.

Discuțiile au vizat problemele cu care se confruntă autoritățile locale, proiectele aflate în derulare, precum și prioritățile și nevoile comunităților. La întâlnire au participat și Ioan Cernat (GAL Ceahlău) și Victor Vlad, director executiv al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Metropolitan Gaz.

Un punct important pe agendă a fost inițiativa președintelui CJ Neamț de a sprijini comunele de pe Valea Muntelui în pregătirea documentației necesare pentru inițierea unor proiecte, astfel încât și populația din această zonă să poată beneficia de racordarea la rețeaua de gaz metan.

„Discuțiile au fost constructive. Sunt comune unde, indiferent de culoarea politică a primarilor, vom sprijini implementarea proiectelor și dezvoltarea comunitară. Cele șase comune nu au gaz metan și, garantat, dacă vor căuta soluții împreună au mai multe șanse de a aduce acest beneficiu localnicilor. După discuțiile cu domnul Victor Vlad, am propus modificarea statutului ADI Metropolitan Gaz, astfel încât aceste 6 comune să fie primite în asociație și să poată beneficia de expertiza acumulată până acum privind implementarea proiectelor de extindere a rețelei de gaz. Mai exact, să poată pregăti împreună, din timp, toată documentația pentru accesarea fondurilor care vor fi disponibile.”, a declarat președintele Consiliului Județean Neamț, Daniel Vasilică Harpa.

Astfel de întâlniri cu primarii vor continua în toate UAT-urile din județul nostru.

Foto
https://www.facebook.com/photo/?fbid=1126707249597009&set=pcb.1126707569596977