Ședința ordinară a Consiliului Județean Neamț – 28 octombrie 2025

Astăzi a avut loc ședința ordinară a Consiliului Județean Neamț, în cadrul căreia au fost analizate și aprobate o serie de proiecte importante pentru dezvoltarea județului și pentru buna funcționare a serviciilor publice aflate în subordinea instituției.

Printre cele mai importante puncte de pe ordinea de zi s-au aflat:
• aprobarea temei de proiectare aferentă obiectivului de investiții de interes județean ,,Conservarea, protejarea și promovarea Muzeului de Istorie și Etnografie Târgu-Neamț”
• aprobarea documentațiilor tehnico-economice (faza D.A.L.I.) pentru trei obiective de investiții de interes județean – „Consolidare și eficientizare energetică clădire administrativă Pietricica, str. Gavril Galinescu, nr.11, Piatra-Neamț“, „Consolidare, reabilitare termică, și extindere clădire Muzeul de Științe Naturale Piatra-Neamț“, „Consolidare, reabilitare termică, și extindere clădire Consiliul Județean Neamț“ – aprobate pentru finanțare prin Programul național de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat – Subprogramul proiectarea și execuția lucrărilor de intervenții pentru clădirile de interes și utilitate publică;
• transmiterea în folosință gratuită a unor echipamente medicale către Spitalul Județean de Urgență Piatra-Neamț;
• desemnarea reprezentanților Consiliului Județean Neamț în consiliile de administrație ale instituțiior de învățământ special;
• aprobarea devizelor generale actualizate pentru modernizarea/consolidarea unor drumuri județene;
• aprobarea Planului strategic al Spitalului de Psihiatrie „Sf. Nicolae” Roman pentru perioada 2025–2028;
• rectificarea bugetului Județului Neamț pe anul 2025;
• transmiterea unui teren din proprietatea Comunei Gârcina în proprietatea Județului Neamț, în scopul realizării unui parc de panouri fotovoltaice;
• aprobarea programului integrat de interes județean „Drumuri către spiritualitate și natură – programul de dezvoltare economico-socială a infrastructurii de acces în zonele turistice monahale și de agrement din județul Neamț“;
• aprobarea documentației tehnico-economică actualizată (faza D.A.L.I.) pentru obiectivul de investiții de interes județean „Reabilitare și modernizare corp clădire SSS + Casa medicului“.

Ședința s-a desfășurat cu prezența fizică a consilierilor județeni.

„Consiliul Județean Neamț continuă să lucreze transparent și responsabil, pentru ca fiecare decizie luată să se reflecte direct în creșterea calității vieții nemțenilor. Prin fiecare proiect aprobat, confirmăm angajamentul nostru privind investițiile și grija pentru oameni. Ordinea de zi a cuprins proiecte importante pentru sănătate, pentru învățământ, pentru infrastructură, obiective care rămân prioritare. Mulțumesc tuturor colegilor consilieri care înțeleg cât de important este să facem echipă pentru dezvoltarea județului nostru”, a declarat președintele Consiliului Județean Neamț, Daniel-Vasilică Harpa.

Foto
https://www.facebook.com/photo/?fbid=1161075842826816&set=a.222031133397963