Pași importanți pentru modernizarea infrastructurii administrative din județ!

Consiliul Județean Neamț a aprobat, în ședința din 28 octombrie 2025, documentația tehnico-economică – faza DALI pentru proiectul de investiții „Consolidare și eficientizare energetică clădire administrativă Pietricica, str. Gavril Galinescu nr. 11, Piatra Neamț”.
Valoarea totală a proiectului este de 55.438.798 lei (TVA inclus), acesta fiind propus spre finanțare prin Programul Național de Consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat, cu o finanțare de la bugetul local al Județului Neamț de 2.614.204,24 lei (TVA inclus).

Clădirea administrativă Pietricica, construită în 1931, este o clădire de interes public, aflată într-un proces avansat de degradare. Prin acest proiect vor fi realizate lucrări de consolidare structurală, îmbunătățirea siguranței la acțiuni seismice și intervenții pentru creșterea eficienței energetice, astfel încât spațiul să devină unul sigur, modern și adaptat cerințelor actuale de funcționare ale unei instituții publice.

„Modernizarea clădirii Pietricica este un demers necesar, așteptat și justificat prin nevoia de a asigura condiții sigure și eficiente pentru activitatea administrației publice și pentru cetățeni. Este un proiect cu impact major în ceea ce privește siguranța seismică și eficiența energetică, iar aprobarea documentației tehnico-economice reprezintă un pas important în direcția obținerii finanțării și demarării lucrărilor”, a declarat Daniel-Vasilică Harpa, președintele Consiliului Județean Neamț.

Foto
https://www.facebook.com/photo/?fbid=1166649085602825&set=a.222031133397963