Primele concluzii după Festivalul de Teatru editia 36
A căzut cortina peste Festivalul de Teatru 2025, iar bilanțul acestei ediții confirmă interesul tot mai crescut al publicului nemțean – și nu numai – pentru teatru, pentru spectacole de calitate și pentru artiștii care dau viață scenei. Aproape 6.000 de spectatori au participat la evenimente, iar cel puțin patru spectacole au fost sold-out în primele zece minute de la punerea biletelor în vânzare.
Președintele Consiliului Județean Neamț, Daniel-Vasilică Harpa, a avut o nouă întâlnire cu managerul Andrei Merchea și cu Paul Chiribuță, șeful Serviciului Literar și Artistic și curator al acestei ediții de festival și a transmis un mesaj de încurajare și apreciere pentru activitatea Teatrului Tineretului:
„Teatrul Tineretului a făcut o primă demonstrație că este pe drumul cel bun. Am încredere în echipa de conducere și suntem în permanentă legătură pentru a identifica modalitățile prin care putem sprijini proiectele menite să readucă scena TT pe podiumul artei dramatice românești. De sărbători este anunțată o nouă premieră, există planuri de a duce spectacole în toate colțurile județului, de a monta producții cu regizori de prestigiu, de a continua întinerirea trupei de actori și de a moderniza interiorul acestei instituții de cultură, care ne onorează.”
Totodată, președintele CJ Neamț a transmis mulțumiri tuturor celor implicați:
„Mulțumesc tuturor celor care iubesc și încurajează Teatrul Tineretului – publicului în primul rând, dar și celor care contribuie, prin efortul și talentul lor, la actul cultural, precum și presei și partenerilor care sprijină și promovează această instituție.”
Foto
https://www.facebook.com/photo/?fbid=1183493283918405&set=pcb.1183493660585034