Consiliul Județean Neamț a îmbrăcat haine de sărbătoare, iar astăzi au sosit și primii colindători. În fața bradului frumos împodobit, colindele au răsunat și au deschis sufletele tuturor pentru a primi, așa cum se cuvine, vestea Nașterii Domnului Isus Hristos.
Primii colindători au fost:
• Corul Institutului Teologic Romano-Catolic Franciscan din Roman,
• Corul Seminarului de fete al Liceului Teologic Ortodox „Cuvioasa Parascheva” Agapia,
• Grupul „Strune de lumină” al școlilor din comuna Agapia,
• Corul Seminarului Teologic Ortodox „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț.
„Sufletele noastre s-au umplut de lumină și de emoție. Am primit, cu mare bucurie, primii colindători ai acestui an – copii și tineri talentați, purtători ai unei tradiții care ne unește și ne aduce mai aproape unii de alții, în această perioadă binecuvântată.
Le mulțumesc din suflet tuturor celor care ne-au trecut pragul și au ales să împărtășească această bucurie cu noi. Prin glasurile lor curate, au adus lumină, credință și speranță.
M-am bucurat să îi am alături pe domnul prefect Adrian Bourceanu, pe vicepreședinții Consiliului Județean Neamț, doamna Elena Mihaela Isciuc și domnul Ioan Asaftei, dar și pe o parte dintre colegii din cele două instituții, în aceste clipe de sărbătoare.
Aș dori ca spiritul Crăciunului să ajungă în fiecare casă din județul nostru, să ne aducă pace, sănătate și puterea de a privi înainte cu încredere. Colindele de astăzi sunt începutul unei perioade în care inimile se deschid, iar comunitatea noastră devine și mai unită.
Sărbători binecuvântate tuturor nemțenilor!”, a transmis Daniel Vasilică Harpa, președintele Consiliului Județean Neamț.

Foto
https://www.facebook.com/photo?fbid=1195137836087283&set=pcb.1195143746086692