Bucuria colindelor la Consiliul Județean
Colindele au adus, din nou, lumină și emoție în sufletele noastre. La început de săptămână, ne-au trecut pragul copiii Școlii Gimnaziale din comuna Borlești și grupul vocal „Rapsozii Neamțului” din Piatra-Neamț.
„Am primit colindătorii cu recunoștință și cu sufletele deschise. Fiecare colind a fost o mângâiere, o rază de lumină și o confirmare a valorilor care ne țin împreună: credința, tradiția și smerenia. Alături de domnul prefect Adrian Bourceanu și de doamna vicepreședinte a Consiliului Județean, Mihaela-Elena Isciuc, ne-am lăsat cuprinși de căldura acestor momente deosebite. Le doresc din inimă tuturor colindătorilor, mici și mari, familiilor lor și celor care îi îndrumă, să ducă mai departe aceste obiceiuri sfinte ale sărbătorilor de iarnă, cu sănătate, bucurie și dragoste de oameni. Fiecare colind este o punte între generații și o binecuvântare pentru suflet”,
a declarat Ion Asaftei, vicepreședinte al Consiliului Județean Neamț.
Foto
https://www.facebook.com/photo/?fbid=1198075312460202&set=pcb.1198081399126260