Consiliul Județean Neamț a aprobat majorarea alocației zilnice de hrană pentru beneficiarii DGASPC
În ședința Consiliului Județean Neamț de săptămâna trecută a fost aprobat proiectul de hotărâre privind majorarea alocației zilnice de hrană pentru beneficiarii serviciilor sociale din structura DGASPC Neamț, pentru anul 2026.
Astfel, cuantumul alocației zilnice de hrană va fi stabilit la nivelul maxim de 30 de lei/beneficiar/zi, în vederea asigurării unei alimentații corespunzătoare și a respectării standardelor minime de calitate prevăzute de legislația în vigoare.
„Întrucât, de la data de 1 ianuarie 2026, Hotărârea Consiliului Județean Neamț nr. 276/2024, prin care a fost aprobată majorarea cuantumului alocației zilnice de hrană pentru beneficiarii din cadrul DGASPC pentru anul 2025, încetează să mai producă efecte, s-ar reveni la nivelul de 22 lei al alocației zilnice de hrană/beneficiar/zi. În aceste condiții, măsura este necesară pentru menținerea calității vieții beneficiarilor și asigurarea continuității și bunei funcționări a serviciilor sociale din județul Neamț”, a declarat Daniel-Vasilică Harpa, președintele Consiliului Județean Neamț.
Foto
https://www.facebook.com/photo/?fbid=1198690239065376&set=pcb.1198690392398694