Scriitorul Gabriel Chifu este câștigătorul Premiul Național pentru Proză ‘Ion Creangă’ – Opera Omnia, ediția 2026.

Poet și prozator, născut la 22 martie 1954, în orașul Calafat, vicepreședinte al Uniunii Scriitorilor din România și director executiv al revistei „România literară”, Gabriel Chifu a publicat în majoritatea revistelor literare din țară. Scrierile sale au apărut în antologii și reviste din Anglia, Franța, China, Italia, Serbia, Grecia, Statele Unite, Haiti, Belgia, Cehia și Israel. Este autorul a zeci de volume de poezie și proză, a primit numeroase premii și este distins cu titlul „Meritul Cultural” în grad de Comandor.
Premiul Național pentru Proză „Ion Creangă” – Opera Omnia a fost acordat în cadrul unei ceremonii dedicate valorilor culturii contemporane, organizată la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț.

Consiliul Județean Neamț a fost reprezentat de vicepreședintele Ion Asaftei:
„Este un premiu care spune, simplu și sincer: vă mulțumim pentru că vă dedicați scrisului. Este o recunoaștere a talentului literar, a inspirației, a anilor de muncă, a paginilor scrise cu răbdare și a credinței în puterea cuvântului.
Într-o lume în care lucrurile trec repede, a rămâne în conștiința cititorilor este un lucru cu adevărat valoros.”

Cei șapte scriitori nominalizați pentru Premiul Național pentru Proză ‘Ion Creangă’ – Opera Omnia au fost Gabriel Chifu, Ioan Groșan, Bedros Horasangian, Florina Ilis, Ioana Pârvulescu, Doina Ruști și Dumitru Țepeneag.

Invitat de marcă la evenimentul de astăzi și la celelalte manifestări dedicate sărbătoririi a 189 de ani de la nașterea lui Ion Creangă ( 1 martie) este Varujan Vosganian, Președintele Uniunii Scriitorilor din România.

Plecat pe alt continent să primească un alt premiu pentru creația sa literară, laureatul de anul trecut, scriitorul Mircea Cărtărescu, a transmis un mesaj de apreciere atât pentru premiant, cât și pentru organizarea acestui eveniment de tradiție, care face ca județul Neamț să devină un spațiu în care cultura este celebrată.

Președintele Consiliului Județean Neamț, Daniel-Vasilică Harpa, a declarat:
„Pentru noi, nemțenii, acest eveniment nu este doar unul cultural, ci un moment de suflet. Premiul Național pentru Proză «Ion Creangă» – Opera Omnia înseamnă pentru județul nostru bucuria de a aduce împreună scriitori, cititori, tineri și oameni care cred în puterea cuvântului. Este o sărbătoare a literaturii, dar și o reafirmare a faptului că valorile autentice ne țin uniți și ne dau încredere în viitor. Prin acest eveniment, Neamțul devine un loc al întâlnirii și al dialogului, un spațiu în care cultura nu este doar celebrată, ci trăită. Pentru comunitatea noastră, premiul înseamnă mândrie, responsabilitate și angajamentul de a păstra vie tradiția culturală care ne definește”.

Foto
https://www.facebook.com/photo/?fbid=1255908233343576&set=pcb.1255909936676739