Neamțul devine, pentru câteva zile, capitala excelenței la Limba Franceză
Consiliul Județean Neamț a aprobat asocierea cu Inspectoratul Școlar Județean Neamț pentru desfășurarea unor activități în comun, destinate participanților la Olimpiada Națională de Limba Franceză – elevi din clasele IX-XII, care se va desfășura în municipiul Piatra-Neamț, în perioada 6–10 aprilie 2026.
Evenimentul va reuni aproximativ 600 de elevi, profesori însoțitori, cadre didactice din comisia centrală și invitați. În cadrul parteneriatului, Consiliul Județean Neamț va sprijini organizarea unor activități dedicate participanților, inclusiv o excursie pentru membrii comisiei centrale, facilitarea accesului gratuit al participanților la muzeele din cadrul Complexului Muzeal Național Neamț și oferirea de materiale de promovare a județului.
Președintele Consiliului Județean Neamț, Daniel-Vasilică Harpa:
„Olimpiada Națională de Limba Franceză aduce la Piatra-Neamț tineri de excepție din toată țara, iar pentru noi este o bucurie și o responsabilitate să fim gazde. Susținerea acestui eveniment reprezintă o investiție în excelența educațională și, în același timp, o oportunitate de a promova județul Neamț la nivel național. Ne dorim ca elevii și profesorii veniți din toată țara să descopere patrimoniul cultural, istoric și turistic al zonei noastre. Astfel de evenimente ne oferă șansa de a pune în valoare identitatea locală și de a arăta că Neamțul este un spațiu al educației, culturii și ospitalității.”
Foto
https://www.facebook.com/photo/?fbid=1284134203854312&set=a.222031133397963