ROMÂNIA
JUDEŢUL NEAMŢ
CONSILIUL JUDEŢEAN
HOTĂRÂRE
privind modificarea Hotărârii Consiliului Județean Neamț nr.207/2017
Consiliul Judeţean Neamţ;
Având în vedere prevederile art.11 alin. (1) și (4) din Legea-cadru nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare;
Examinând referatul de aprobare nr.5.045/2023 al domnului Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț;
Văzând rapoartele de specialitate nr.5.045/2023 al Direcției de Management și, respectiv, nr.5.058/2023 al Direcției Generale Buget Finanțe, precum și avizele comisiilor de specialitate;
Luând act de dezbaterile din şedinţa plenului Consiliului Judeţean Neamţ;
În temeiul dispoziţiilor art.5 lit.„bb” – „ee”, art.139 alin.(1)–(3), art.182 alin.(4), art.228 alin.(3), art.173 alin.(2) lit.„c”, precum și ale art.196 alin.(1) lit.„a” din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
HOTĂRĂŞTE:
Art.1: Se aprobă modificarea anexei nr.1- Cap.II. „Salarizarea persoanalului contractual”- lit.b „Funcții de execuție pe grade și trepte profesionale” a Hotărârii Consiliului Județean Neamț nr.207/2017 privind stabilirea salariilor de bază pentru funcționarii publici și personalul contractual din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Neamț și al serviciilor publice de interes județean, cu modificările și completările ulterioare, urmând ca teza a 2-a de la pct.1 din Notă să aibă conținutul: „ în cazul funcțiilor prevăzute la gradul profesional IA, studii superioare, coeficientul utilizat pentru stabilirea salariului de bază nu va depăși limita maximă de 3,30 corespunzător gradației 0;”.
Art.2: (1) Prezenta hotărâre intră în vigoare la data de 1 martie 2023, sub condiția încadrării în cheltuielile de personal aprobate prin buget.
(2) Direcția de management și Direcția generală buget-finanțe vor asigura aducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri.
Art.3: Secretarul general al judeţului va asigura comunicarea prezentei hotărâri instituţiilor şi autorităţilor interesate, prin intermediul Serviciului gestionarea documentelor, evidenţa lucrărilor Consiliului Judeţean şi publicarea monitorului oficial local.
PREŞEDINTE
Ionel ARSENE
CONTRASEMNEAZĂ:
SECRETARUL GENERAL AL JUDEȚULUI
Daniela SOROCEANU
Piatra Neamț
Nr. 41 din 23.02.2023
Prezenta hotărâre a fost adoptată cu respectarea prevederilor legale privind majoritatea de voturi.
Nr. total al aleșilor județeni în funcție 35 Voturi „pentru” 34
Nr. total al aleșilor județeni prezenți 34 Voturi „împotrivă” 0
Nr. total al aleșilor județeni absenți 1 Abțineri 0
Nr. total al aleșilor județeni care nu participă la dezbatere și la vot 0