Peste 5 milioane lei pentru modernizarea îngrijirii pacienților cu afecțiuni cardiace la SJU Piatra Neamț

Încă un proiect cu fonduri europene a fost aprobat pentru sănătatea județului Neamț! Consiliul Județean a primit Decizia Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene privind aprobarea proiectului „Investiții de tip dotări în cadrul Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț pentru tratarea pacienților cardiaci critici (USTACC)”, în valoare totală de 5.365.947,19 lei. Proiectul, implementat în parteneriat cu Spitalul Județean, urmărește înființarea Unității de Supraveghere și Tratament Avansat al Pacienților Cardiaci Critici, iar contribuția proprie a Județului Neamț este de 2% din valoarea eligibilă a proiectului.
Investiția prevede dotarea cu echipamente medicale moderne – monitoare multiparametrice, paturi ATI, ecocardiograf de înaltă performanță, ventilatoare non-invazive, defibrilatoare, analizatoare rapide pentru markeri cardiaci, electrocardiograf, holtere, mobilier medical și soluții IT – necesare diagnosticării rapide, monitorizării continue și intervenției în urgențele cardiace severe.

Proiectul include și o componentă digitală pentru transferul securizat al datelor medicale, integrată cu sistemul informatic H3 Concept, privind digitalizarea și eficientizarea activității medicale cum ar fi programarea online a consultațiilor ori gestionarea dosarului medical electronic al pacientului.

De asemenea, sunt prevăzute măsuri pentru îmbunătățirea stării de bine a pacienților și aparținătorilor și pentru sprijinirea personalului medical prin înființarea unor puncte de informare, acces controlat la pacient, îndrumări post-externare.

„Acest proiect reprezintă încă un pas important pentru modernizarea serviciilor medicale din județul nostru și pentru creșterea siguranței pacienților aflați în stare critică. Sunt mândru că am fost pe locul 2 pe țară la numărul de puncte care ne-a adus această oportunitate de finanțare. Investițiile în echipamente performante și în digitalizarea fluxurilor medicale nu sunt doar o necesitate, ci o datorie pe care o avem față de oamenii care se bazează pe noi în momentele cele mai dificile. Ne preocupă constant să oferim servicii medicale de calitate, să sprijinim personalul medical și să punem la dispoziția comunității condiții moderne de diagnostic și tratament. Continuăm să investim în sănătate, pentru că sănătatea nemțenilor este prioritatea noastră”-transmite Daniel-Vasilică Harpa, președintele Consiliului Județean Neamț.

Foto
https://www.facebook.com/photo/?fbid=1190676476533419&set=a.222031150064628