Ședință ordinară a Consiliului Județean Neamț
Consilierii județeni au analizat și aprobat astăzi, în cadrul ședinței ordinare a Consiliului Județean Neamț, o serie de proiecte de hotărâre care vizează modificarea unor acte normative aflate în vigoare, investiții strategice, avize consultative pentru serviciile sociale din unitățile administrativ-teritoriale ale județului, precum și desemnări de reprezentanți în structuri de conducere ale unor instituții și societăți de interes județean.
Printre cele mai importante proiecte se numără:
• aprobarea temei de proiectare pentru obiectivul de investiții „Înființare capacitate de stocare a energiei electrice produsă din surse regenerabile de energie, pentru autoconsum”, investiție complementară proiectului de producere a energiei electrice din surse regenerabile aflat în implementare în comuna Dragomirești, care va contribui la utilizarea eficientă a surplusului de energie și la atingerea obiectivelor asumate de România prin PNIESC;
• emiterea avizelor consultative pentru Planurile anuale de acțiune privind serviciile sociale administrate și finanțate din bugetele locale pentru anul 2026, pentru comunele Farcașa, Gâdinți, Pângărați, Gherăești, Doljești și Borlești, precum și pentru municipiul Piatra-Neamț și orașul Roznov;
• desemnarea și împuternicirea unor reprezentanți ai Consiliului Județean Neamț în consiliile de administrație ale Spitalului Județean de Urgență Piatra-Neamț, Spitalului de Psihiatrie „Sf. Nicolae” Roman, Școlii Profesionale Speciale „Ștefan cel Mare”, Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă Târgu-Neamț, precum și în Adunarea Generală a Acționarilor Societății Transport Public Neamț S.A.;
• aprobarea majorării cuantumului alocației de hrană/bolnav internat/zi în cadrul Spitalului de Psihiatrie „Sf. Nicolae” Roman, până la nivelul maxim de 33 lei/zi, măsură valabilă până la 31 martie 2026, urmând ca, începând cu 1 aprilie 2026, prepararea hranei să se realizeze în regim propriu;
• aprobarea participării Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Neamț la implementarea proiectului „Pe cont propriu – sprijin pentru o viață independentă”, finanțat prin Programul Incluziune și Demnitate Socială 2021–2027, destinat sprijinirii tinerilor aflați în situații de vulnerabilitate, precum și aprobarea cheltuielilor aferente acestui proiect.
Președintele Consiliului Județean Neamț, Daniel-Vasilică Harpa, a declarat:
„Prin proiectele analizate și aprobate astăzi continuăm să asigurăm un cadru administrativ stabil și funcțional pentru județul Neamț, să sprijinim comunitățile locale și serviciile sociale, dar și să pregătim investiții care țin de viitor – de eficiență energetică, responsabilitate și dezvoltare durabilă.”
Foto
https://www.facebook.com/photo/?fbid=1230978352503231&set=a.222031133397963