Calistrații promovează proiectul ce reabilitează muzeul care le poartă numele

Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț, i-a cunoscut miercuri, 17 octombrie, pe elevii Colegiului Național Calistrat Hogaș, care participă la proiectul „Prin noi, spre Europa“. Activitatea elevilor constă în promovarea la nivel local a proiectelor cu finanțare europeană derulate în județul Neamț. „Proiectul ales de elevi este unul de suflet pentru ei! Este proiectul ce vizează conservarea, reabilitarea și punerea în valoare a Muzeului «Calistrat Hogaș» din Piatra-Neamț, al cărui beneficiar este Consiliul Județean Neamț. Sunt bucuros că le putem fi de folos în demersul lor. Le doresc mult succes și sper să contine tradiția și să fie și în acest an marii câștigători ai acestei competiții!“, a declarat Ionel Arsene, președinele Consiliului Județean Neamț.