„România prinde rădăcini“
Județul Neamț a fost ales de către Mihai Tatulici, președintele Asociației „România prinde rădăcini“, pentru a găzdui ultima dezbatere din cadrul consultărilor publice pentru modificarea Codului Silvic și pentru înființarea perdelelor forestiere. Dezbaterea a avut loc joi, 25 octombrie, la sediul Consiliului Județean Neamț. „Sunt bucuros că județul nostru a fost ales de către Mihai Tatulici, președintele Asociației «România prinde rădăcini», pentru a găzdui ultima dezbatere din acest an în vederea consultării pentru modificarea Legii 46/2008 a Codului Silvic şi Legii 289/2002 a perdelelor forestiere de protecţie. O dezbatere extrem de utilă, impusă de faptul că de peste 16 ani, de când este în vigoare Legea 289/2002 cu modificările ulterioare, activitatea efectivă de plantare a perdelelor forestiere în agricultură, pe marginea autostrăzilor şi drumurilor naţionale, stagnează, deşi schimbările climatice sunt tot mai alarmante. Cred în acest demers și am siguranța că el va fi încununat de succes, iar aceste dezbateri vor duce la cea mai bună soluție!“, a declarat Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț.
Comenteaza
You must be logged in to post a comment.