”Autostrada Unirii”

Nemțenii au o șansă uriașă ca regiunea noastră să recupereze în curând din decalajele pe care le are față de celălalte zone ale țării și de a se exploata cu adevărat potențialul economic al județului! Proiectul de lege privind aprobarea realizării autostrăzii Iași-Târgu Mureș a fost adoptat astăzi în Camera Deputaților, forul legislativ decizional pentru acest act normativ. „Autostrada Unirii va începe la graniţa României cu Republica Moldova, printr-un nou pod peste râul Prut şi se va termina printr-o conexiune cu autostrada A3 Braşov – Borş, în apropierea oraşului Târgu Mureş. Proiectul va fi finanțat de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor, din credite externe şi din fonduri europene nerambursabile şi/sau prin parteneriat public-privat. În termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a legii, Ministerul Transporturilor va demara procedurile necesare pentru acest obiectiv de investiții“, a declarat Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț.