ROMÂNIA

JUDEŢUL  NEAMŢ

CONSILIUL  JUDEŢEAN

                                                                                                                                               

HOTĂRÂRE

Nr. 1 din  13.01.2011

privind repartizarea unor sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pe unităţi administrativ – teritoriale, pentru anul 2011

 

  Consiliul Judeţean Neamţ;

          Având în vedere prevederile Legii nr. 286/2010 a bugetului de stat pe anul 2011 şi ale Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare;

          Examinând expunerea de motive nr. 150/2011 a domnului Vasile Pruteanu, preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, întocmită în baza adresei Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a Judeţului Neamţ nr. 44/2011;

          Văzând raportul de specialitate comun nr. 150/2011 al Direcţiei generale buget, finanţe, al Direcţiei tehnice, investiţii şi al Direcţiei administrare drumuri judeţene, alimentări cu apă, precum şi rapoartele de avizare ale comisiilor de specialitate;

   În temeiul dispoziţiilor art. 97 din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

 

HOTĂRĂŞTE:

Art.1:  Se aprobă repartizarea pe unităţi administrativ- teritoriale a cotei de 20% din sumele defalcate din taxa pe valoare adăugată, pentru susţinerea programelor de dezvoltare locală, pentru proiecte de infrastructură care necesită cofinanţare locală, pe anul 2011, conform anexei nr. 1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art.2:  Se aprobă repartizarea pe unităţi administrativ- teritoriale a cotei de 20% din sumele defalcate din impozitul pe venit, pentru susţinerea programelor de dezvoltare locală, pentru proiecte de infrastructură care necesită cofinanţare locală, pe anul 2011, conform anexei nr. 2 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art.3:  Se aprobă repartizarea pe unităţi administrativ- teritoriale a sumelor defalcate din taxa pe valoare adăugată, pentru drumurile judeţene şi comunale, pe anul 2011, conform anexei nr. 3 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art.4: (1)Direcţia generală buget, finanţe va lua măsurile necesare aducerii la îndeplinire a prezentei hotărâri.

(2) Secretarul judeţului va asigura comunicarea prezentei hotărâri autorităţilor şi instituţiilor publice interesate, prin intermediul Biroului Secretariat şi Editarea Monitorului Oficial.

 

PREŞEDINTE

Vasile PRUTEANU

Contrasemnează

SECRETARUL JUDEŢULUI

Mihaela IGNATOVICI- LAZĂR