ROMÂNIA
JUDEŢUL NEAMŢ
CONSILIUL JUDEŢEAN
HOTĂRÂRE
privind rectificarea bugetului Judeţului Neamţ pe anul 2016
Consiliul Judeţean Neamţ;
Având în vedere prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, ale Hotărârii Guvernului nr. 423/2016 privind repartizarea pe judeţe a sumelor aprobate prin lege pentru finanţarea drepturilor copiilor/elevilor/tinerilor cu cerinţe educaţionale speciale integraţi în învăţământul de masă, precum şi metodologia de alocare a acestor sume unităţilor de învăţământ de masă, pentru anul 2016, precum şi ale Hotărârii Guvernului nr. 468/2016 privind alocarea unei sume din Fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2016, pentru unele unităţi administrativ-teritoriale afectate de calamităţi naturale produse de inundaţii;
Examinând expunerea de motive nr. 12.836/2016 a domnului Ionel Arsene, preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ;
Văzând raportul de specialitate nr. 12.836/2016 al Direcţiei generale buget finanţe, precum şi adresa nr.18.823/2016 a Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Neamţ, precum şi rapoartele de avizare ale comisiilor de specialitate;
Luând act de dezbaterile din şedinţa plenului Consiliului Judeţean Neamţ;
În temeiul prevederilor art. 91, alin. (3), lit. ”a” şi ale art. 97 din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
HOTĂRĂŞTE:
Art.1: Se aprobă rectificarea bugetului local detaliat la venituri pe capitole şi subcapitole şi la cheltuieli pe capitole, subcapitole, titluri şi articole de cheltuieli, pe anul 2016, conform anexei nr.1.
Art.2: Se aprobă rectificarea bugetului instituţiilor publice şi activităţilor finanţate integral sau parţial din venituri proprii, pe anul 2016, conform anexei nr.2.
Art.3: Se aprobă modificarea Listei obiectivelor de investiţii cu finanţare parţială sau integrală de la bugetul local, pe anul 2016, conform anexei nr. 3.
Art.4: Se aprobă modificarea numărului de personal permanent şi temporar şi fondului salariilor de bază pe anul 2016, conform anexei nr. 4.
Art.5: Anexele nr.1-4 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
(2) În mod corespunzător, se modifică anexele nr. 1, 2, 5 şi 6 la Hotărârea Consiliului Judeţean Neamţ nr. 25/2016 privind aprobarea bugetului Judeţului Neamţ pe anul 2016, cu modificările şi completările ulterioare.
Art.6: Direcţia generală buget finanţe va lua măsurile necesare aducerii la îndeplinire a prezentei hotărâri.
Art.7: Secretarul judeţului va asigura comunicarea prezentei hotărâri autorităţilor şi instituţiilor publice interesate, prin intermediul Serviciului gestionarea documentelor şi editarea monitorului oficial al judeţului.
PREŞEDINTE
Ionel ARSENE
Contrasemnează:
SECRETARUL JUDEŢULUI
Daniela SOROCEANU
Piatra Neamţ
Nr.174
Din 28 iulie 2016