ROMÂNIA
JUDEŢUL NEAMŢ
CONSILIUL JUDEŢEAN
HOTĂRÂRE
Nr. 27 din 12 februarie 2015
privind aprobarea organigramei şi statului de funcţii ale Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra-Neamţ
Consiliul Judeţean Neamţ;
Având în vedere prevederile Legii nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, ale Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, ale Hotărârii Guvernului nr. 56/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.162/2008 privind transferul ansamblului de atribuţii şi competenţe exercitate de Ministerul Sănătăţii Publice către autorităţile administraţiei publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, ale Ordonanţei Guvernului nr.18/2009 privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale Ordinului Ministrului Sănătăţii nr.1470/2011 pentru aprobarea criteriilor privind angajarea şi promovarea în funcţii, grade şi trepte profesionale a personalului contractual din unităţile sanitare publice din sectorul sanitar;
Examinând expunerea de motive nr.2080/2015 a domnului Constantin Iacoban, preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, întocmită în baza adresei nr. 3498/2015 a Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra-Neamţ;
Văzând raportul de specialitate comun nr. 2080/2015 al Direcţiei Generale Buget Finanţe şi al Biroului Resurse Umane, Hotărârile Comitetului Director al Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ nr.186, nr.195, nr.196/2014, nr.7, nr.17, nr.22, nr.26, nr.28, nr.29, nr.50 și nr.52/2015, Hotărârea Consiliului de Administraţie nr.1/2015, precum şi rapoartele de avizare ale comisiilor de specialitate;
Luând act de dezbaterile şi amendamentele din şedinţa plenului Consiliului Judeţean Neamţ;
În temeiul dispoziţiilor art. 91, alin.(2), lit.c) şi ale art. 97 din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
HOTĂRĂŞTE:
Art.1: Se aprobă organigrama şi statul de funcţii ale Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra-Neamţ, urmând ca acestea să aibă conţinutul prevăzut în anexele nr.1 şi 2 care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2: (1) Prezenta hotărâre va intra în vigoare începând cu data de 1 martie 2015, sub condiţia încadrării în cheltuielile bugetare aprobate.
(2) La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, se abrogă Hotărârea Consiliului Județean Neamț nr.207/2014 privind aprobarea organigramei şi statului de funcţii ale Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra-Neamţ.
Art.3: Biroul Resurse Umane din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Judeţean Neamţ, precum şi Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ vor dispune măsurile necesare pentru aducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri.
Art.4: Secretarul judeţului va asigura comunicarea prezentei hotărâri instituţiilor şi autorităţilor interesate, prin intermediul Biroului Secretariat şi Editarea Monitorului Oficial.
PREŞEDINTE
Constantin IACOBAN
Contrasemnează
SECRETARUL JUDEŢULUI
Daniela SOROCEANU