Aparatul cu rezonanță magnetică nucleară adus prin intermediul Consiliului Județean Neamț la Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț, a fost pus în funcțiune. Aparatul a fost achiziționat în cadrul unui proiect național, cu finanțare de la Banca Mondială. „Un proiect important pentru mine s-a materializat! Noul aparat RMN a fost pus în funcțiune la Spitalul Județean Neamț. Am făcut tot ce mi-a stat în putere pentru ca acest echipament de ultimă generație să ajungă la cel mai mare spital din județ. A fost pus deja în funcțiune și pacienții beneficiază acum de investigații de specialitate fără a mai fi transportați cu ambulanța în alte locuri. Spitalul Județean, aflat în coordonarea unui bun manager, cum este doctorul Codruț Munteanu, are specialiștii necesari, cu competențe în diagnosticul imagistic pe care îl oferă acest aparat. În perioada următoare, se va pune la punct procedura prin care și nemțenii cu recomandări din mediul privat vor putea beneficia de serviciile noului RMN. Nu doresc, totuși, ca astfel de echipamente să aibă prea mulți pacienți, fiindcă vreau ca nemțenii să fie sănătoși! Cu toate acestea, când au nevoie, obiectivul meu și al echipei de la Consiliul Județean este ca oamenii să beneficieze de servicii medicale de calitate“, a declarat președintele Consiliului Județean Neamț, Ionel Arsene.