ROMÂNIA
JUDEŢUL NEAMŢ
CONSILIUL JUDEŢEAN
HOTĂRÂRE
privind aprobarea unei asocieri cu Colegiul Național de Informatică Piatra Neamț în vederea realizării unor acțiuni de interes public județean
Consiliul Judeţean Neamţ;
Examinând expunerea de motive nr.2.291/2019 a domnului Ionel Arsene, preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, întocmită în baza solicitărilor nr.209 și 334/2019 ale Colegiului Național de Informatică Piatra Neamț;
Văzând raportul de specialitate comun nr.2.291/2019 al Direcţiei Generale Buget Finanţe, Direcției de Dezvoltare Turistică și Guvernanță Corporativă şi Direcţiei Juridice și Relaţii Internaţionale, precum şi rapoartele de avizare ale comisiilor de specialitate;
Luând act de dezbaterile din şedinţa plenului Consiliului Judeţean Neamţ;
În temeiul dispoziţiilor art. 91 alin. (5), lit.”a”, pct.1, alin. (6) lit.„a” și ale art. 97 din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
HOTĂRĂŞTE:
Art.1: (1) Se aprobă asocierea Judeţului Neamţ, prin Consiliul Judeţean Neamţ, cu Colegiul Național de Informatică Piatra Neamț, în vederea realizării unor acțiuni de interes public județean, respectiv, organizarea Concursului Internațional Pluridisciplinar „PROSOFT@NT” și a Olimpiadei Internaționale de Informatică pe Echipe, ce vor avea loc în perioada 27.02.- 2.03.2019, în municipiul Piatra Neamț, județul Neamț.
(2) Se aprobă contribuţia financiară a Judeţului Neamţ, în vederea realizării acțiunilor prevăzute la alin.(1), în cuantum de 3.000 lei.
(3) Se aprobă Acordul de asociere dintre Judeţul Neamţ și Colegiul Național de Informatică Piatra Neamț, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2: Direcția de Dezvoltare Turistică și Guvernanță Corporativă, Direcţia Achiziții și Logistică și Direcția Generală Buget Finanțe vor aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri, iar Direcţia Juridică și Relaţii Internaţionale va lua măsurile ce se impun pentru încheierea acordului de asociere.
Art.3: Secretarul judeţului va asigura comunicarea prezentei hotărâri autorităţilor şi instituţiilor publice interesate prin intermediul Serviciului gestionarea documentelor, evidența lucrărilor consiliului județean și editarea monitorului oficial al județului.
PREŞEDINTE
Ionel ARSENE
CONTRASEMNEAZĂ:
SECRETARUL JUDEŢULUI
Bogdan BOSOVICI
Piatra Neamț
Nr. 25
Din 27 februarie 2019