Consiliul Județean Neamț va semna un nou acord de cooperare, de data aceasta cu Raionul Hîncești, din Republica Moldova, după încă șase astfel de acorduri, semnate în 2018, cu alte raioane de peste Prut.
„M-am întâlnit cu omologul meu, Ghenadie Buză, împreună cu care am stabilit detaliile viitorului acord. Parteneriatul nostru are rolul de a întări relațiile bilaterale dintre un ținut superb, cum este județul Neamț, și Raionul Hâncești, situat peste apa Prutului.
Atât eu cât și domnul Buză ne dorim să derulăm proiecte de parteneriat pentru dezvoltarea turismului, a mediului de afaceri, a inițierii specialiștilor în implementarea de proiecte cu finanțare europeană și, nu în ultimul rând, schimburi de experiență între elevi.
Am speranța că planurile noastre se vor concretiza printr-un acord de cooperare în cel mai scurt timp“, a precizat Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț.