Problemele de pe drumul județean DJ 157 C, care leagă localitatea Alexandru cel Bun de Spitalul de Pneumoftiziologie Bisericani reprezintă o preocupare continuă pentru conducerea Consiliului Județean Neamț, întrucât trebuie găsită o soluție pentru a stopa alunecările de teren care au apărut pe acest traseu.
„Ieri am fost din nou în zonă, pentru a vedea cum se mai prezintă situația.
Studiul geotehnic comandat pentru problemele din zona Bisericani a fost finalizat și acum știm că există aflux de apă subterană, acumulată acum două-trei luni.
Pentru a obține cele mai avizate opinii la problema de pe drumul de la Bisericani, am solicitat și sprijinul unor profesori universitari, care ne vor ajuta să identificăm soluția optimă pentru consolidarea versantului din zonă. De asemenea, este în curs de realizare și o expertiză în urma căreia se vor stabili ce lucrări sunt necesare atât la nivelul terenului, cât și al infrastructurii rutiere“, a declarat Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț.
Problemele pe acest traseu au apărut în urma ploilor abundente din mai și iunie anul acesta. Ele au determinat alunecările de teren. Partea carosabilă a fost afectată în trei puncte. Deocamdată am adoptat o soluție temporară – fisurile apărute pe șosea au fost plombate și nivelate, astfel încât să se poată circula pe o singură bandă. Evoluția situației și traficul din zonă sunt monitorizate 24 de ore din 24.