Zilele trecute, Consiliul Județean a fost gazda unei delegații formată din secretari ai Consiliilor Locale din raionul Orhei, Republica Moldova, cu care legislativul nemțean a încheiat un acord de cooperare bilaterală.
Scopul vizitei a fost un schimb de experiență în domeniul administrației publice, cu accent pe activitatea funcționarului public și pe transparența decizională. Astfel, delegația moldoveană s-a întâlnit cu reprezentanții primăriei Târgu Neamț, cu cei ai primăriei comunei Bicaz-Chei, iar vineri, 26 iulie, i-am invitat să ia parte la ședința ordinară a Consiliului Județean.
„Sunt încântat de interesul fraților noștri de peste Prut pentru felul în care se desfășoară activitatea administrativă în județul nostru. Dezvoltarea relației cu Republica Moldova reprezintă o prioritate a politicii externe a României, fondată pe comuniunea de istorie, limbă, tradiții și cultură și pe susținerea aspirațiilor europene ale statului vecin“, a declarat Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț