Astăzi, președintele Ionel Arsene a semnat cel mai important contract de investiții în infrastructura rutieră din istoria Consiliului Județean Neamț.
În următoarele 24 de luni, vor fi reabilitate, modernizate și consolidate 44 de drumuri județene și poduri, valoarea totală a lucrărilor fiind de peste 264 de milioane de lei cu TVA.
Axialul – DJ 155 F, un drum de o importanță capitală pentru turismul nemțean, va fi în sfârșit reabilitat în cadrul acestui contract. Despre consolidarea și modernizarea acestuia se tot vorbește de aproape 30 de ani, însă până acum, nu s-a făcut nimic. Lucrarea va fi deosebit de complexă, iar pentru realizarea ei se va colabora cu reprezentanții Ministerului Apelor și Pădurilor.
O altă lucrare importantă și dificil de realizat va fi reabilitarea și consolidarea drumului județean DJ 127 A, din comuna Bicazu Ardelean. Este drumul care face legătura între județele Neamț și Harghita, spre Tulgheș. Cea mai mare investiție se realizează în comuna Borca, unde se va reabilita drumul județean DJ 209 B, cunoscut sub denumirea de „Drumul Talienilor“, valoarea totală fiind de peste 41,7 milioane de lei.
De modernizări, reabilitări și consolidări de drumuri și poduri beneficiază și comunele din zona Roman: Bâra, Stănița, Valea Ursului, Bozieni, Sagna, Ruginoasa, Bahna, Gâdinți. În această zonă, o lucrare importantă este reabilitarea podului de peste râul Siret, care face legătura între localitățile Luțca și Sagna.
„Sunt foarte mulțumit de faptul că lucrările de reabilitare, modernizare și consolidare ale celor 44 de obiective vor fi efectuate de firme autohtone și că banii vor rămâne în Neamț.
Voi fi extrem de exigent în ceea ce privește calitatea și respectarea termenelor de execuție din acest contract. Treaba mea este să asigur finanțarea, lucru pe care l-am făcut. Nu voi accepta nicio întârziere și nici nu voi face rabat de la calitate“, a declarat Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț.

VIDEO:
26 IULIE – CONFERINȚĂ DE PRESĂ