Primul aparat din echipamentele medicale finanțate în 2019 de Guvern a ajuns la Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț. Este un aparat de radiologie de ultimă generație, pentru Secția de Ortopedie.

În perioada următoare vor ajunge alte 63 de aparate solicitate de conducerea spitalului din Piatra Neamț. „În felul acesta, va crește semnificativ calitatea serviciilor medicale. Specialiștii sunt plătiți la nivel european! Este firesc să aibă condiții pentru a-și desfășura activitatea la același nivel, iar pacienții să se simtă tratați ca în clinici din țări dezvoltate!

Cele 64 de echipamente medicale care vor fi folosite în Spitalul Județean costă peste 10 milioane de lei. Infrastructura medicală a fost și rămâne o prioritate a mandatului meu. Toate spitalele din Neamț au beneficiat de sprijin de la minister și de la județ“,a declarat Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț.