Consiliul Județean Neamț organizează, prin Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare“, a treia ediție a Galei Ambasadorilor Nemțeni. Este un proiect prin care se dorește promovarea și recunoașterea publică a personalităților județene. Pentru activitatea deosebită pe care au depus-o în anul 2019, nominalizații cu cele mai importante proiecte vor fi anunțați pe 24 aprilie, în cadrul Galei de premiere.
„Susțin acest eveniment și vreau să le acordăm o distincție persoanelor care au contribuit la dezvoltarea județului și care au promovat valorile nemțene în anul 2019. Județul Neamț are cu cine se mândri, avem persoane care s-au implicat în multe domenii și trebuie apreciați la adevărata lor valoare“, a declarat Ionel Arsene, președinte Consiliului Județean Neamț.
Ediția din acest an a Galei Ambasadorilor Nemțeni va cuprinde șase secțiuni: artă și cultură, educație și cercetare, tineret și voluntariat, sănătate și asistență socială, sport și antreprenoriat.
Nominalizările nemțenilor care vor intra în competiție vor fi făcute pe domenii, de către membrii consiliilor consultative care funcționează pe lângă Consiliul Județean Neamț. Va urma o selecție a propunerilor în funcție de CV-ul fiecăruia dintre candidați, după care numele – între trei și cinci propuneri pe secțiune – vor fi anunțate pe platforma on-line a evenimentului, la începutul lunii viitoare. Nemțenii își vor putea susține favoriții, votând electronic. La stabilirea ierarhiei finale, pe secțiuni, 40% din vot va reprezenta opțiunea cetățenilor și diferența de 60% va fi a juriului, format din membri ai consiliilor consultative. Votul electronic se va întinde pe toată luna martie.

 
Pentru galerie foto consultați link-ul de mai jos:
Gala Ambasadorilor Nemțeni, ediția a treia