ROMÂNIA
JUDEŢUL NEAMŢ
CONSILIUL JUDEŢEAN
HOTĂRÂRE
privind acordarea unui stimulent financiar lunar persoanei numite în funcția de director medical interimar al Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra-Neamţ
Consiliul Judeţean Neamţ;
Având în vedere prevederile art. 193 alin (6^1) și ale art. 199 alin.(2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum şi ale Hotărârii Consiliului Județean Neamț nr.101/2010 privind aprobarea transferului managementului asistenţei medicale la Consiliul Judeţean Neamţ pentru Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra-Neamţ şi Spitalul de Psihiatrie ”Sf. Nicolae” Roman;
Examinând referatul de aprobare nr.12.839/2020 al domnului Ionel Arsene, preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, întocmit în baza adresei nr.19.459/2020 a Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra-Neamţ;
Văzând raportul de specialitate comun nr.12.839/2020 al Direcției de Management şi al Direcţiei Generale Buget Finanţe, precum și avizele comisiilor de specialitate;
Luând act de dezbaterile din şedinţa plenului Consiliului Judeţean Neamţ;
În temeiul dispoziţiilor art. 173 alin.(5) lit.„c”, precum și ale art.196 alin.(1) lit.„a” din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
HOTĂRĂŞTE:
Art.1: (1) Se aprobă acordarea unui stimulent financiar lunar persoanei numite în funcția de director medical interimar al Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra- Neamţ, în cuantum de două salarii minime brute pe țară.
(2) Sumele necesare acordării stimulentului financiar prevăzut la alin.(1) vor fi suportate din veniturile proprii ale Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra-Neamţ, în limita bugetului aprobat.
Art.2: Direcția de management din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Judeţean Neamţ, precum şi conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra-Neamţ vor întreprinde măsurile necesare pentru aducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri.
Art.3: Secretarul general al judeţului va asigura comunicarea prezentei hotărâri autorităţilor şi instituţiilor publice interesate, prin intermediul Serviciului gestionarea documentelor, evidenţa lucrărilor Consiliului Judeţean şi publicarea monitorului oficial local.
PREŞEDINTE
Ionel ARSENE
CONTRASEMNEAZĂ:
SECRETARUL GENERAL AL JUDEŢULUI
Daniela SOROCEANU
Piatra Neamț
Nr. 137 din 26 iunie 2020
Adoptată cu 31 voturi ‟pentru”