ROMÂNIA

JUDEŢUL  NEAMŢ

CONSILIUL  JUDEŢEAN

 

HOTĂRÂRE

 

privind aprobarea organigramei și a statului de funcții ale aparatului de specialitate al Consiliului Județean Neamț

 

         Consiliul Judeţean Neamţ;

Examinând referatul de aprobare nr.6.630/2021 al domnului Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț;

Văzând raportul de specialitate comun nr.6.630/2021 al Direcției de Management și al Direcției Generale Buget Finanțe, precum și avizele comisiilor de specialitate;

     Luând act de dezbaterile din şedinţa plenului Consiliului Judeţean Neamţ;

           În temeiul dispoziţiilor art.173 alin.(2) lit.„c”, art.544 lit.„g„ și „i”, art.546 lit.„j” și „k”, precum și ale art.196 alin.(1) lit.„a” din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

 

HOTĂRĂŞTE:

 

Art.1: Se aprobă organigrama și statul de funcții ale aparatului de specialitate al Consiliului Județean Neamț, urmând ca acestea să aibă conținutul prevăzut în anexele nr.1 și nr.2 care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art.2: (1) Prezenta hotărâre intră în vigoare la data de 1 aprilie 2021, sub condiția încadrării în cheltuielile de personal aprobate prin buget.

(2) La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, se abrogă, în mod corespunzător, Hotărârea Consiliului Județean Neamț nr.148/2020 privind aprobarea organigramei și a statului de funcții ale aparatului de specialitate al Consiliului Județean Neamț, cu modificările și completările ulterioare.

Art.3: Direcţia de Management și Direcția Generală Buget Finanțe vor lua măsurile necesare aducerii la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri.

Art.4: Secretarul general al judeţului va asigura comunicarea prezentei hotărâri instituţiilor şi autorităţilor interesate, prin intermediul Serviciului gestionarea documentelor, evidenţa lucrărilor consiliului judeţean şi publicarea monitorului oficial local.

 

 

 

PREŞEDINTE

Ionel ARSENE

 

 

 

 

CONTRASEMNEAZĂ:

SECRETARUL GENERAL AL  JUDEȚULUI

Daniela SOROCEANU

 

 

 

 

 

 

Piatra Neamț

Nr. 65 din 31 martie 2021

Adoptată cu 18 voturi ,,pentru” + 13 ,,împotrivăˮ