„Zilele Cetății Neamț“, unul dintre cele mai așteptate evenimente organizate de către Consiliul Județean Neamț, în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local Târgu-Neamț, Casa Culturii „Ion Creangăׅ“ Târgu-Neamț, Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare“ și Complexul Muzeal Național Neamț, și-a deschis porțile astăzi, 1 iulie, în orașul de sub Cetate.
Evenimentul devenit tradiție, în acest an fiind organizat pentru a XXI-a oară, a debutat în Parcul „Cetate“ din oraș, cu ridicarea taberelor cavalerești, urmată de deschiderea târgului de meșteșuguri, produse și obiecte tradiționale, a expoziției de produse locale din Ținutul Zimbrului, a degustării produselor culinare din „Ceaunul fermecatׅ“ și cu prezentarea atelierelor și expozițiilor de arme. La lăsarea întunericului, a avut loc spectacolul de muzică medievală al Formației Lupus Dacus, urmat de unul cu foc, al trupei Fire Dream, spre încântarea tuturor participaților.
În curtea Cetății Neamț, organizatorii au stabilit desfășurarea altor activități menite să atragă publicul, precum spectacolul schimbului de gardă și dansuri medievale.
În a doua și a trei zi a evenimentului programat în perioada 1-3 iulie, atât în parc, cât și în curtea Cetății, vor avea loc noi activități. Sâmbătă, de la ora 18, va concerta Paula Seling și vor fi lansate imnul și videoclipul de promovare a Cetății Neamțu’.
Duminică seara, de la ora 20, pe scena din parc va evolua formația Trei Parale, cu un spectacol de muzică veche, iar la Cetate, de la ora 18, se va putea asculta concertul Orchestrei Filarmonicii din Sibiu împreună cu Analia Selis.
Pe toată durata evenimentului, intrarea în Muzeul Cetatea Neamț este gratuită.
Prin festivalul „Zilele Cetății“, Consiliul Județean Neamț urmărește promovarea valorilor culturale, a istoriei, tradițiilor și frumusețea zonei noastre.

FOTO


„Zilele Cetății Neamț“