Iz tradițional și nenumărate minunății create de mâinile dibace ale meșterilor populari sunt câteva dintre caracteristicile evenimentului care va avea loc în acest sfârșit de săptămână în Parcul Tineretului din Piatra-Neamț. Târgul meșteșugăresc de Sfânta Maria Mare „La casî de gospodari, avem di tăti!” este finanțat de Consiliul Județean Neamț și organizat de Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare“, având ca partener administrația publică locală.
Și-au anunțat participarea meșteri populari din zece județe ale țării – Neamț, Iași, Suceava, Mureș, Harghita, Botoșani, Argeș, Vâlcea, Bihor și Prahova, care vor aduce în fața publicului produse de ceramică, prelucrarea lemnului, pielărie, icoane, industrie casnică (măști, țesături, cusături, împletituri, podoabe), obiecte decorative, modelaj în lut, conserve și dulciuri artizanale.
„După festivaluri și proiecte prin care am pus în valoare istoria, muzica, acum e rândul unui eveniment prin care să îi punem în evidență pe cei care prin mâinile lor fac lucruri neprețuite, care ne amintesc de trecut, de gustul mâncării de la mama de acasă, de frumusețea obiectelor artizanale cu care ne putem înnobila casa, masa, ne bucurăm ochii și sufletul. Suntem foarte încântați că ne onorează cu prezența meșteri populari din zece județe! Nu e puțin lucru să vină participanți care străbat țara ca să ajungă la Piatra-Neamț! Finanțăm acest târg meșteșugăresc pentru că e un eveniment de care se știe în toată România și pe care păstrătorii de datini îl așteaptă an de an. E drept, ne ajută faptul că în Neamț există mulți meșteri populari care și-au făcut un nume în acest domeniu de activitate. Atât cât ne stă în putere urmărim să îi sprijinim pentru a-și face cunoscute creațiile și pentru a le mijloci întâlniri cu publicul interesat de produsele lor”, a declarat Ion Asaftei, Președintele Consiliului Județean Neamț.
Târgul se va deschide vineri, 9 august, la ora 10. Artizanii vor putea fi găsiți în Parcul Tineretului din Piatra-Neamț până duminică, 11 august, după-amiază.
Foto
https://www.facebook.com/photo?fbid=832849258982811&set=a.222031150064628